Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, împreună cu bunul său prieten şi coleg de partid Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, precum şi cu Mircea Cozma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, au reuşit să asfalteze creierii munţilor mai repede decât au stabilit iniţial, scrie Jurnalul Naţional. Autorităţile au ţinut morţiş să toarne asfalt, de peste 12 milioane de euro, pe un drum din Parcul Natural Bucegi. Ceea ce trebuia să se realizeze în doi ani, a fost gata în doar câteva luni. Lucrările începute în mare grabă în luna noiembrie 2010, şi sistate din cauza vremii nefavorabile până în luna aprilie, au fost deja finalizate în această toamnă. Lucrările la Drumul Judeţean 713, care se desprinde din DN 73 şi face legătura între cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Piatra Arsă, au fost finalizate. În prezent, orice maşină ajunsă în zonă poate urca până la Piatra Arsă pe drumul proaspăt asfaltat.
Parcul Natural Bucegi este o arie ce ar trebui protejată conform reglementărilor europene asumate de autorităţile române. Cu toate acestea, autorităţile române au aprobat, şi au găsit şi banii necesari, pentru asfaltarea drumului. Drumul trece prin zone strict protejate din Parc şi urcă de la cota 1.000 până la 2.000, facilitând accesul necontrolat a mii de maşini şi iubitori de grătare pe tot Platoul Bucegi. (A.M.)