Sari la conținut

Dan Teodorescu a compus şi lansat în ultimele zile o melodie care are toate şansele să devină noul imn al protestatarului 2012. Melodia se numeşte "Strada mea c-un singur bec". "E o melodie de dragoste care încearcă să promoveze, în felul său,  turismul românesc şi investiţiile străine în România" a spus Dan Teodorescu, liderul trupei TAXI.

ACESTEA SUNT VERSURILE CELEI MAI NOI PIESE TAXI

Dragi străini,
Ţara-i frumoasă, d-aia vrem să vină străinii să o vadă,
Să se plimbe-n lung şi-n lat pe... era să zic autostradă.
Deci veniţi, dragi străini, la noi e la fel ca în Seychelles,
Adică ce vreau să zic e c-o să vă coste la fel.
Aici, aici, aici

Refren:

E ţara mea, e blocu" meu, e strada mea c-un singur bec,
E locu-n care viaţa-ntreagă vreau să îmi petrec.
E-adevarat, e-adevarat că sunt şi prea bătrân să plec.
Prea bătrân să plec.

Dragi străini,
Veniţi acum, pe bune, ar trebui să vă grăbiţi
Ca să prindeţi munţii acu" cât mai sunt împăduriţi.
Vizitaţi-ne mai repede, bucuraţi-vă de ofertă,
Veniţi acu" cât mai avem un pic de Vamă Veche şi Deltă.
Aici, aici, aici
R:

Dragi străini,
La banii noştri, câteva sute de tone de aur nu mai contează,
Aşa că mai bine vă dăm vouă auru", că voi ştiţi cum se exploatează.
Şi oricum e poluare, aşa că să nu vorbim cu ură.
Ce dac-o să fie la Roşia Montană un pic mai multă cianură?
Aici, aici, aici
R:

Dragi străini,
Deci veniţi, faceţi ce vreţi, că noi n-o să ne supărăm,
Da" sa ştiţi că există un lucru pe care n-o să-l acceptăm.
Aşa că vă avertizăm, vă spunem chiar cu vehemenţă:
N-o să lăsăm un străin să se bage-n sistemul medical de urgenţă!
Chiar dacă el l-a conceput,
Chiar dacă el l-a pus pe picioare.
Asta nu înseamnă că trebuie să-l lăsăm în continuare.
O, nu! De ce? Păi, pentru că aici

Refren:

E ţara mea, e blocu" meu, e strada mea c-un singur bec,
E locu-n care viaţa-ntreagă vreau să îmi petrec.
E-adevarat, e-adevarat că sunt şi prea bătrân să plec.
Prea bătrân să plec.

Comentarii

Ultimă oră