Britanicii sunt speriaţi de este-europeni. Marea Britanie se confruntă cu un nou val de imigranţi care ar putea cere ajutoare de câte 250 de euro pe săptămână la scurtă vreme după ce au ajuns în insulă. De la 1 mai regulile care interziceau est-europenilor să ceară şomaj, casă şi scutiri fiscale până au ajuns să lucreze 12 luni au fost ridicate. Criticii sunt preocupaţi de riscul unui „turism pentru beneficii” din opt ţări foste comuniste aflate pe listă. România nu este vizată de noile prevederi. Temerea se referă la faptul că relaxarea regulilor ar putea atrage noi imigranţi şi totodată, asta i-ar putea convinge pe cei circa un milion de imigranţi din Europa de Est deja aflaţi în regat, să rămână acolo.