Sari la conținut
zotta-e-increzator-in-parcursul-stegarilor

Prezent la Adunarea Generală de la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, directorul general al clubului FC Braşov, Constantin Zotta, a mărturisit că este total încrezător în ceea ce priveşte parcursul echipei sale în noul sezon al Ligii I. „E adevărat că ne-am despărţit de cîteva nume importante din istoria recentă a echipei noastre, cum ar fi Surdu, Marius Constantin, fostul căpitan Cristi Ionescu sau Andrei Cristea, dar cred că lotul a crescut mult în valoare prin aducerea unor jucători cu experienţă la acest nivel. Pot să afirm acum că am cel puţin 15 titulari, dacă permiteţi această expresie. Sînt convins că avem unul dintre cei mai buni portari din Liga I, e vorba de Iacob, iar în apărare ne bazăm pe Străuţ, Vagner, Machado, Santos şi Barna, adus de la Ceahlăul. La mijloc avem una dintre cele mai bune linii din ultima vreme, cu Bruno Madeira şi Cătălin Munteanu la închidere, cu Marian Constantinescu, Grigorie şi Cristea, venit de la Pandurii, iar în atac pariul meu este Liviu Ganea care va avea în Buga cel mai experimentat coechipier acolo, în avanposturi. Am toate motivele să cred că Braşovul ediţiei viitoare nu va mai avea probleme cu evitarea retrogradării, ba chiar pariul meu este că vom vedea un Braşov mai combativ şi mai sigur pe el decît oricînd. Las timpul sa confirme convingerile pe care eu le am azi!“, a declarat Zotta pentru site-ul oficial al LPF.

Comentarii

Ultimă oră