Râșnovul va celebra și în acest an Ziua Mondială a Zăpezii, la Baza Olimpică a Sporturilor de Iarnă de pe Valea Cărbunării.

  Primăria Orașului Râșnov, în colaborare cu Federația Română de Schi și Biatlon și cu Clubul Olimpic Sportiv „Cetate” Râșnov organizează în 14 și 15 ianuarie, sub egida Federației Internaționale de Schi, o serie de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Zăpezii.

    Astfel, sâmbătă, 14 ianuarie 2017, începând cu orele 10.00, vor avea loc:

- Cupa Cetate Râșnov la biatlon, copii și cadeți, proba individuală (concurs cu caracter republican)
- Concurs de schi fond pentru copii, cu start în bloc
- Festivitate de premiere.

  Duminică, 15 ianuarie 2017, tot de la orele 10.00, se vor desfășura:

- Cupa Cetate Râșnov la biatlon copii și cadeți – proba scurtă
- Concursul de sărituri cu schiurile, pentru copii și cadeți, de la trambulinele K15 - K35
- Jocuri și concursuri pe zăpadă, cu participarea elevilor din școlile râșnovene
- Festivitate de premiere
- Concursul național al veteranilor – patrule.

 „Ziua Mondială a Zăpezii se desfășoară în țări din întreaga lume, sub patronajul Federației Internaționale de Schi și are rolul de a-i motiva pe copii să practice sporturile de iarnă, dar și de a promova aceste activități în rândul tuturor grupelor de vârstă, ca un mod sănătos și antrenant de petrecere a timpului liber.

    Prin tradiția sa, rezultate, bază de selecție, dotări, era firesc ca Râșnovul să se alăture acestei sărbători mondiale, lucru pe care l-a făcut dealtfel de acum câțiva ani.

 De la copii până la veterani, râșnovenii iubesc și practică sporturile de iarnă.

   O dovadă în plus în acest sens este faptul că la această ediție a Zilei Mondiale a Zăpezii se estimează că vor participa circa 1.500 de copii și adolescenți, cărora li se vor adăuga părinții și chiar bunicii”, a declarat viceprimarul orașului, Liviu Butnariu, care îndeplinește atribuțiile de primar.


     Ziua Mondiala a Zăpezii va fi sărbătorita simultan în peste 600 de staţiuni montane din toate ţările unde se practică sporturi de iarnă.

   Evenimentul este iniţiat cu scopul de a promova activităţile pe zăpadă, ca mod sănătos şi benefic de petrecere a timpului liber, în special pentru tineri.

  Obiectivul principal al „World Snow Day” nu este numai de mări de la an la an numărul celor care practică sporturile de iarnă, ci şi de a educa şi informa. Prin acestă acţiune vor fi promovate: protecţia mediului, beneficiile sporturilor de iarnă pentru sănătate, siguranţa în staţiunile montane.

    Se cunosc foarte bine beneficiile sporturilor de iarnă pentru sănătatea tuturor, îndeosebi a copiilor. Trebuie ca micuţii să ia contact în realitate cu zăpada adevarata, nu numai cu cea prezentată în filme video.