Sari la conținut

Votaţi stejarul din Homorod să ajungă „Arborele anului în România”!

Concursul „Arborele anului în România“ derulat în România de către Fundaţia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc şi-a desemnat finaliştii. Cei 12 arbori seculari, selectaţi de un juriu de specialişti din 27 de arbori concurenţi, pot fi votaţi pe site-ul www.arboreleanului.ro. Câştigător va fi desemnat acel arbore care va întruni cel mai mare număr de voturi pînă la data de 31 octombrie. Braşovul este reprezentat de un gorun secular, înalt de 21,3 metri şi cu o circumferinţă de 9,3 metri. Are 900 de ani şi se află în satul Mercheaşa, comuna Homorod. Membrii Asociaţiei Geopark-Perşani, cei care l-au înscris în competiţie, l-au botezat „Bătrânul Carpaţilor, pentru că "Stejarul a apărut pe păşune cam prin anul 1100, odată cu Transilvania (1075, în latina medievală de cancelarie însemnând "teritoriul de dincolo de păduri")" Citeste aici întreaga poveste a bătrânului stejar.



La ediţia de anul trecut a competiţiei „Arborele anului” a fost desemnat câştigător un tei din Liliceni, judeţul Harghita. Teiul din Leliceni are 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 de centimetri circumferinţa trunchiului.

Comentarii

Ultimă oră