Sari la conținut
vom-avea-33-de-hectare-de-plaja-in-plus

Pentru prima dată după revoluţie, autorităţile vor reconstrui plajele de pe litoral prin lucrări de înnisipare realizate cu bani europeni. Nisipul, care va fi scos din Marea Neagră sau Dunăre, va permite lărgirea plajelor cu până la 150 de metri.

În doi ani, turiştii care vor alege litoralul românesc vor avea mai mult spaţiu pentru plajă în trei staţiuni româneşti de la malul Mării Negre. Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea (ABADL) va implementa, cu bani de la UE, un amplu proiect ce vizează protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc în care sunt incluse şi lucrări de înnisipare artificială a plajelor Mamaia Sud, Tomis Nord,Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Este pentru prima dată după Revoluţie când în România se efectuează lucrări de o asemenea anvergură pentru a creşte suprafaţa plajelor ce se ridică acum la 1,5 milioane de metri pătraţi. Valoarea totală a proiectului, care presupune şi construcţia unor diguri sau alte tipuri de construcţii, se cifrează la 145 de milioane de euro, banii fiind asiguraţi din fonduri externe nerambursabile postaderare POS - Mediu axa prioritară 5.

Comentarii

Ultimă oră