Sari la conținut


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, împreună cu lucrătorii Poliţiei Bran, au început o anchetă într-un caz de abuz asupra unei minore în vârstă de 13 ani. Fata a fost internată în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă din Ghimbav, unde va rămâne cel puţin pe durata cercetărilor. Mătuşa fetei a reclamat la Poliţie că nepoata a fost violată de fratele ei vitreg, mai mare cu patru ani, şi a susţinut că şi tatăl acesteia ar fi încercat să profite de ea. Bărbaţii implicaţi neagă, însă, acuzaţiile şi spun că sunt victimele răzbunării mătuşii. Conform procedurii, fetei i s-a făcut o expertiză medico-legală, dar rezultatele sunt neconcludente. Medicii legişti au stabilit că victima este virgină, dar are un himen complezent, adică elastic, ceea ce nu exclude întreţinerea unui raport sexual, deşi fata nu prezenta nici o leziune. Se aşteaptă şi raportul evaluării psihologice. Deocamdată, procurorii fac cercetări pentru infracţiunile de viol, incest şi corupţie sexuală.

Comentarii

Ultimă oră