Managerul Spitalului Judeţean, Marius Neculoiu, a anunţat în emisiunea „Mix Actual” (vezi video aici) că secţia de Oncologie ar putea redeveni funcţională şi are soluţii ca actuala lege a Sănătăţii aflată în dezbatere publică să fie îmbunătăţită.
„Ministrul Cepoi a deblocat o parte din posturile din Sănătate, înainte de a pleca. De la Spitalul Judeţean au plecat numai în acest an 96 de persoane. Noi sperăm să facem angajări pe cel puţin din jumătate din posturile libere ca să ne acoperim secţiile unde deficitul este mare. Unde este nevoie atât de medici cât şi de asistente medicale. Una din secţiile cu cele mai mari probleme este Cardiologie, unde există un deficit mare de medici. Cu toate acestea, angiograful este funcţional. Specialiştii pleacă din România din două motive. Din cauza lipsei dotării din spitale, nu poate să-şi desfăşoare activitatea, mai ales în spitalele mici. Apoi este şi problema salariilor. Colegiul Medicilor a propus creşterea salariului la rezidenţi, care iau 7 milioane de lei vechi. Termini Facultatea de Medicină şi trebuie să trăieşti cu atâţia bani. Trebuie schimbată legislaţia“, a declarat Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean Braşov.
Oncologia s-ar putea redeschide. „La Oncologie ne confruntăm cu o situaţie destul de dificilă. În sensul că toţi medicii de la Spitalul Judeţean au plecat la o clinică privată cu aparatură modernă. Pacienţii nu pot beneficia de acest gen de tratamente decât contracost. Practic, o cură de radioterapie  costă 10.000 de lei la privat. Câţi îşi permit acest lucru? S-a pornit greşit şi eu sper la o colaborare cu această clinică astfel încât să reluăm activitatea şi la Spitalul Judeţean pentru bolnavii care nu-şi permit. Varianta de colaborare ar fi ca o zi pe săptămână medicii să se întoarcă la Spitalul Judeţean şi să lucreze pe aparatura noastră mai veche şi de aceste tratamente să beneficieze bolnavii săraci. S-ar găsi o formulă ca medicii să fie plătiţi. Nu putem închide secţia de oncologie de la Judeţean. Trebuie să ne luptăm pentru aceşti bolnavi. Posturile de medici de la Oncologie sunt scoase la concurs dar nu s-a înscris nimeni pentru că sunt foarte puţini specialişti. Dacă ajung în Parlament, trebuie regândită legislaţia pentru secţiile medicale deficitare“, a spus Marius Neculoiu, manager la Spitalul Judeţean Braşov.
Spitalul Judeţean stă bine la investiţii. „Spitalul Judeţean are o situaţie mai bună ca dotare. În ultimul an ne-am dotat cu multă aparatură, şi pe Urologie, şi pe Chirurgie. Terminăm investiţiile la blocul operator. Dotăm Terapia Intensivă cu monitoare astfel încât asistentele şi medicii să poată urmări evoluţia bolnavilor de la un singur pupitru. Cum este în Occident. Consiliul Judeţean a alocat aproape 2 milioane de euro pentru renovarea aripii mari a spitalului. Acest lucru ar duce ca întreaga unitate spitalicească să fie modernizată. Pentru investiţii s-au mai găsit bani. Însă durerea mare este cu cheltuielile zilnice, bani pentru medicamente, analizele de laborator, plata personalului, cheltuielile de întreţinere. Din bugetul nostru plata personalului acoperă 70%, iar cu restul de 30% trebuie să ne gospodărim. Ne dau în judecată firme de medicamente că nu am reuşit să le plătim produsele. Dar nu am plătit din vina noastră ci din cauza faptului că nu ne-a dat Casa de Asigurări bani. Aici trebuie schimbată puţin legislaţia. Trebuie gospodărite altfel spitalele. Nu trebuie desfiinţate sau transformate în cămine de bătrâni cum a făcut Boc, ci să fie reconfigurate“,  a spus  Neculoiu.
Legea Sănătăţii este perfectibilă. „Noi, medicii, discutăm altfel. Toţi stim ce trebuie făcut, ne izbim puţin de reticenţa celor de la finanţe, dar în interiorul sistemului se poate gândi o lege care să mulţumească pe toată lumea. Sper să iasă o lege a Sănătăţii foarte bună. Actuala lege care e în dezbatere este perfectibilă şi greu de implementat. Trebuie sa simplificam normele de implementare“, a concluzionat Neculoiu.
Vezi emisiunea integral aici.