Patronul firmei de transport, Constantin Codreanu lansează o serie de întrebări:
„Ne puteţi explica cum poate rezista în piaţa un operator cu atâtea probleme şi de ce vă bucuraţi pentru OUG 50/2019 dacă vă este aşa de greu? Să fie vorba de evaziune fiscală? Să fie vorba de plata la negru? Să fie vorba de nerespectarea orarului din programul judetean (adică mergem doar la orele in care avem mulţi clienţi)? Oare de ce nu s-au implicat judeţele?) Dacă costul/km este mai mare de 4-5 ori rezultă un cost de 1,5 – 2,25 ron/km la transportatorii privaţi! Vă rog să explicaţi! Un aspect bun într-o legislaţie dedicată transportului comercial”.
Pe de altă parte, reprezentantul operatorului privat acuză RATBV de concurenţă neloială.
„Eu am preluat, firma de stat care se ocupa de transportul de persoane în judeţ. De 30 de ani nu am încasat subvenţii de la bugetele locale şi am obţinut traseele în urma unor licitaţii publice. În schimb, RATBV nu a primit traseele în urma organizării unor licitaţii şi încasează subvenţii de la primării. La un moment dat, primarul Braşovului, George Scripcaru, a spus că este bună concurenţa, dar în acest caz este vorba de concurenţă neloială. Sunt de acord să fie concurenţă, dar cu aceleaşi reguli pentru toţi. Din punctul meu de vedere, acest transport metropolitan produce pagube la bugetele locale, pentru că subvenţiile acordate se vor reflecta în taxele şi impozitele plătite de oameni”,
Ghita
11 Iul 2019
Declaratia reprezentatului privat scrisa de doua ori?
Multe alte greseli de tehnoredactare.
MARE ZIARIST. La mai mare!!!
Andrei
12 Iul 2019
Alina
13 Iul 2019
Nume
Comentariu