Sari la conținut

A fost vorba de o mână criminală în cazul deraierii trenului de la Cârcea, din judeţul Dolj, spun reprezentanţii Autorităţii Feroviare Române. Experţii susţin că peste 26 de şuruburi au fost demontate cu intenţie de către cel puţin două persoane. Expertiza tehnică arată că Acceleratul Timişoara-Bucureşti a deraiat, la 21 septembrie, din cauza demontării unor elemente la calea ferată şi că faptele au fost comise cu intenţie. Specialiştii susţin că cei vinovaţi de deraiere nu au vrut să fure elementele de prindere a şinei şi că probabil au acţionat cu foarte puţin timp înainte de accident. Aşa se explică de ce, la utlima verificare de pe 18 septembrie nu a fost descoperită nicio defectiune care să pună în pericol siguranţa circulaţiei feroviare. Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova încă aşteaptă rezultatele probelor ADN, care au fost prelevate de pe elementele găsite lângă şine, pentru a stabili dacă principalul suspect, este sau nu vinovat de sabotarea acceleratului în care se aflau peste 300 de călători. Expertiză tehnică arată însă că şuruburile de la şine nu puţeau fi desfăcute de o singură persoană.

Comentarii

Ultimă oră