Sari la conținut
us-open-halep-a-facuto-praf-pe-flipkens-

Simona Halep s-a calificat în turul 2 după un joc aproape perfect!


Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, s-a calificat în turul doi de la US Open după ce a învins-o, fără drept de apel, pe Kirsten Flipkens (locul 56 WTA), scor 6-0, 6-2. Jucătoarea din Belgia n-a avut nicio șansă în fața Simonei Halep care a câștigat tot ce se putea. Practic a făcut un meci aproape impecabil. Cele două jucătoare se mai întâlniseră până acum de patru ori, iar de fiecare dată Simona Halep a avut câștig de cauză. Ultimul joc direct s-a disputat în 2014, la Cincinnati, când jucătoarea noastră s-a impus cu 6-4, 6-2.

Simona Halep va juca în turul doi cu Safarova din Cehia, locul 44 WTA, care a trecut în turul precedent de Gavrilova, locul 45 WTA, într-o oră şi 28 de minute de joc, scor 6-4, 6-4. Scorul întâlnirilor directe dintre Halep şi Safarova este de 3-1 pentru româncă. Jucătoarea din Cehia a câştigat în 2011, prima lor partidă, cu 6-2, 6-4, în turul al doilea al turneului de la Toronto. Halep s-a impus în semifinale la Nurnberg, în 2013, cu 6-3, 0-6, 6-2, în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-2, 4-6, 6-4, şi în optimi la Cincinnati, cu 6-4, 7-5, ultimele două meciuri având loc în 2014.

Comentarii

Ultimă oră