Învăţământul online, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt.

 

„Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare, iar efectul este similar vacanţelor de vară”, a afirmat unul dintre autorii studiului .

 

Mai multe publicatii germane au scris despre acest sudiu, care relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social.

 

„Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei”.

 

Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.