Sari la conținut
un-profesor-brasovean-la-nasa

Doi profesori de fizică Carmen Tănăsescu din Brasov si Adrian Mehedinți din Puchenii Mari au fost selectati in acest an pentru a participa la programul astronautic din SUA, Honeywell Educators @ Space Academy (HESA). Dupa ce au urmat programul de pregatire a astronauților, profesorii s-au întors acasă cu metode alternative de predare a fizicii și aplicarea ei în rezolvarea problemelor vieții reale. Doar 47 de profesori români au fost aleși să participe la programul Honeywell Educators, în 10 ani.


« A fost o experiență unică ce a exploatat toate aptitudinile unui cadru didactic. Este foarte important pentru un profesor de fizică să poată trăi teoria pe care o predă la clasă de ani buni. Am aflat cum funcționează navetele spațiale, teoria aplicând-o apoi într-un simulator. Am făcut parte din echipa terestră, am jucat rolul cercetătorului și al specialistului care fixează defecțiunile apărute în timpul zborului. Am participat la construirea și lansarea unei rachete. Tot echipa mea a ieșit să repare nava în spațiul cosmic. Absolut toate pot fi aplicate și la clasă și le voi introduce în conținutul optionalului. » a marturisit Carmen Tănăsescu, profesor de fizică în Brașov.
« Am văzut cum îi pot face pe elevi să prindă cu adevărat pasiune pentru opționalul de astrofizică, imaginile pe care le pot capta din biblioteca NASA sunt doar un instrument » a adaugat Carmen Tănăsescu

« Am fost impresionat că o companie este dispusă să investească în perfecționarea mea ca profesor. Tot ce știam a căpătat alte dimensiuni. Am intrat în capsulele astronauților, am văzut cum astronauții își exersează manevrele în simulatoare, am fost la câțiva metri de uriașele motoare și componentele rachetei Saturn V, am văzut replicile modulului lunar la dimensiuni reale, a roverului lunar și a capsulei de revenire în atmosferă a astronauților... Am trăit poveștile misiunilor pe Lună pe care-mi plăcea să le spun la clasă elevilor mei, acum însă le voi putea oferi și acele detalii concrete și spectaculoase care dau viață legendelor și stârnesc curiozitatea și pasiunea pentru știință. Nu se știe în ce clasă sunt urmașii lui Armstrong. » a declarat Adrian Mehedinți - profesor de fizică Puchenii Mari:
În parteneriat cu U.S. Space & Rocket Center (USSRC), Honeywell (NYSE:HON) a dezvoltat programul premiat de şcolarizare conceput pentru a-i ajuta pe profesorii de matematică şi ştiinţe ale naturii din învăţământul mediu să educe mai eficient elevii în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).


Începând din 2004, educatorii şi-au împărtăşit experienţa şi cunoştinţele cu peste 2 milioane de elevi, inspirându-i pe mulţi să îşi continue educaţia şi să îşi construiască o carieră în domeniul STEM.

„Acest program are drept principal scop reaprinderea pasiunii profesorilor”, a spus Tom Buckmaster, preşedintele Honeywell Hometown Solutions, iniţiativa globală cetăţenească a companiei care se ocupă de HESA. „Subiectele din domeniul STEM sunt printre cele mai dificil de predat, dar această experienţă îi ajută pe profesori să descopere noi metode de a prezenta planurile de lecţii în faţa viitoarelor generaţii de ingineri, programatori, matematicieni şi astronauţi.”


În acest an, 204 profesori din 27 de ţări, inclusiv 144 din 43 de state şi teritorii U.S.A., au participat la unul din cele două programe de cinci zile oferite timp de mai multe săptămâni consecutive, începând din 11 – 24 iunie la USSRC, la Huntsville, Ala.
 
Pentru a ajunge la Honeywell Educators @ Space Academy, candidaţii trebuie să treacă printr-un proces minuţios de selecție. Honeywell este o companie Fortune 100, lider în tehnologii şi produse diversificate, oferindu-le clienţilor de pretutindeni servicii şi produse aerospaţiale, tehnologii de control pentru construcţii, locuinţe şi industrie, turbocompresoare şi materiale de înaltă performanţă. Compania Honeywell are sediul în Morris Township, N.J., S.U.A.,

Comentarii

Ultimă oră