Sari la conținut

„Un copac cu flori” - Ștefan Hrușcă aduce primăvara la Brașov

un-copac-cu-flori-stefan-hrusca-aduce-primavara-la-brasov

Ștefan Hrușca aduce primăvara pe acordurile melodiei „Un copac cu flori”!

După iarna geroasă, nimic nu ne va încălzi sufletul precum nemuritorul refren „Un copac cu flori”! Acesta este și titlul turneului pe care Ștefan Hrușcă îl derulează în toată țara în luna aprilie!


  Spectacoul programat la Brașov are loc miercuri, 17 aprilie 2019, de la ora 20.00, la Sala Patria.

Dacă „Nunta de flori” vă face inima să tresară, vă este dor de „Fostele iubiri”, sau vreți să vă reamintiți „Fuga din rai”, „Vara promisă” ori emoționanta „Rugă pentru parinți,” sunteți invitați la un concert în care veţi regăsi fiorul serilor de altă dată şi farmecul melodiilor folk fără vârstă!

Drumul artistic al lui Ştefan Hruşcă a început în 1981, odată cu integrarea sa în cadrul legendarului Cenaclu Flacăra. Într-un interval de doar trei ani, cuprins între 1981 şi 1984 Ştefan a străbătut tara în lung şi în lat şi a cânat în peste 1000 de concerte, vocea sa caldă mângâind inimile românilor din toate regiunile geografice ale țării. Cu timbrul vocal unic, candoarea inconfundabilă şi apariţia de o simplitate distinsă, Ştefen Hruşcă a devenit unul dintre cei mai iubiţi artiști folk din România. Printre albumele sale de referinţă se numără: „Rugă pentru părinți” (1984),

„Urare pentru îndrăgostiți” (1986), „Fostele iubiri” (1995), „Balade speciale” (2007) şi desigur, foarte îndrăgitele discuri de colinde şi cântece maramureşene.

Dacă în ultimii 25 de ani concertele de colinde ale lui Ştefan Hruşcă au dobândit statutul de tradiţie a sărbătorilor de iarnă româneşti, concertele de folk sunt adevărate evenimente marcante ale peisajului cultural, prin prisma rarităţii şi caracterului individual.


   Despre întâlnirea cu publicul din Romania, în prag de primăvară, Ștefan Hrușcă a spus: „Ne revedem în miez de aprilie, la un concert folk precum cele de demult. Cantece dragi sufletului meu își vor găsi locul în programul unei seri ca pe vremuri.”


    Artistul va fi acompaniat de formația Mario Band (Mario Florescu – tobe, Radu Rotaru – keyboard, Alex Florescu – percuție).


    Preț bilet: 100 lei.

Comentarii

Ultimă oră