Dumitru Moldovan, considerat ultimul luptător anticomunist din Munții Făgăraș, simbol al rezistenței anticomuniste, a încetat din viață, în urmă cu două zile, în localitatea Lisa. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Prefecturii Brașov care își exprimă regretul pentru dispariția curajosului partizan care a luptat împotriva sistemului totalitarist. În vara acestui an, reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a înmânat, lui Dumitru Moldovan, decoraţia Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavale, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, a decorat cu Ordinul Naţional ,,Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, 4 foşti deţinuţi politic. „ A plecat dintre noi, un om care a scris istoria, un simbol al demnității acestei țări, o persoană care a dat exemplu de jertfă și suferință pentru apărarea idealurilor libertății. Suntem alături de familia îndoliată căreia îi transmitem sincere condoleanțe și putere pentru a trece peste această grea suferință. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus prefectul Brașovului, Ciprian Băncilă.