Sari la conținut

Ultima oră: Avocatul Ioan Adam a părăsit arestul IPJ Braşov

ultima-ora-avocatul-ioan-adam-a-parasit-arestul-ipj-brasov

Avocatul Ioan Adam, arestat preventiv pentru 30 de zileîn dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, se află la această oră, potrivit unor surse demne de încredere, în sediul DNA din Braşov pentru audieri. El a fost transportat, cu o maşină a Poliţiei, din arest la sediul DNA. După ce procurorii vor definitiva acţiunea, Ioan Adam se va întoarce în arestul IPJ Braşov. Contestaţia inculpatului la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-l aresta, se va judeca în următoarele ore. Ioan Adam a fost suspendat din PSD şi, implicit, din functia de vicepreşedinte al social-democratilor braşoveni. "Măsura a fost luată după arestarea preventivă produsă săptămâna trecuta. Măsura este prevăzută în statutul nostru", declară preşedintele executiv al PSD Brasov, senatorul Viorel Chiriac. Ioan Adam a fost suspendat şi din funcţia de profesor universitar al Facultăţii de Drept din Universitatea Transilvania. "Contractul de muncă al profesorului Ioan Adam cu Universitatea 'Transilvania' a fost suspendat, aşa cum prevede legea pentru o astfel de situaţie. Nu am făcut altceva decât să respectăm legislaţia în vigoare", a precizat rectorul Universităţii 'Transilvania', prof.univ.dr. Ioan Vasile Abrudan. Adam este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dar şi de trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Prezumţia de nevinovăţie fiinţează până când instanţa va pronunţa o sentinţă definitivă.

Comentarii

Ultimă oră