Sari la conținut

Treceri de pietoni semnalizate suplimentar de Primărie

treceri-de-pietoni-semnalizate-suplimentar-de-primarie

După numeroasele incidente apărute în ultimele luni în traficul din municipiul Braşov, multe dintre ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, Primăria doreşte să arate că trecerile de pietoni din zonele intens circulate ale municipiului sunt semnalizate mai mult decât coresponzător. Astfel, în prezent, în municipiu nu există trecere de pietoni care să nu aibă cel puţin indicator de presemnalizare. Cu toate acestea, cele mai multe treceri de pietoni din Braşov au numeroase indicatoare care să-i pună în alertă pe participanţii la trafic. În cele mai multe cazuri, municipalitatea a introdus indicatoare suplimentare, pe lângă cele prevăzute de legislaţia rutieră în vigoare. Potrivit administratorului public al Braşovului, Miklos Gantz, un astfel de exemplu se află la intersecţia străzilor 13 Decembrie cu Independenţei. „Am adăugat în cursul acestor săptămâni o semnalizare suplimentară luminoasă, un galben intermitent, pentru a scoate cât mai tare în evidenţă existenţa trecerii de pietoni. De asemenea, benzile de circulaţie sunt semnalizate în aşa fel încât să ajute la orientarea şoferilor”, a precizat acesta.

  • Măsuri pentru încă 50 de intersecţii

O altă trecere de pietoni amenajată de curând şi care este semnalizată exagerat, cum susţin autorităţile locale, este cea din zona Iuliu Maniu. Pe carosabil a fost montat şi un limitator de viteză de 30 de km/h. „Am montat două indicatoare de galben intermitent, încă unul de trecere de pietoni în partea superioară, care are inserat şi două corpuri de iluminat pentru ca şoferii să vadă din timp că urmează o trecere de pietoni”, a explicat Miklos Gantz. Tot administratorul public al Braşovului a precizat că intersecţia străzilor Calea Bucureşti cu Berzei se află şi ea în vizorul autorităţilor: „Ca şi măsură de îmbunătăţire a circulaţiei vrem să montăm sisteme optice, de galben intermitent, pentru ajutorarea şoferilor. Este important ca aceştia să vadă mai uşor  că trebuie să reducă viteza şi să fie conştienţi de această trecere de pietoni”. Pentru anul acesta, Primăria va efectua lucrări prin care se vor spori măsurile de siguranţă în trafic la 50 de intersecţii din municipiu.

Comentarii

Ultimă oră