Sari la conținut

Transportul metropolitan ajunge la Vama Buzăului. Se înființează linia 540! Un bilet va costa 9 lei

transportul-metropolitan-ajunge-la-vama-buzaului-se-infiinteaza-linia-540-un-bilet-va-costa-9-lei

Începând de luni, 10 februarie 2020, RATBV va opera un nou traseu în zona metropolitană: Brașov – Vama Buzăului. Acest nou traseu va purta indicativul 540, iar o deplasare între capetele de linie Triaj (Brașov) și Vama de Sus (Vama Buzăului) va dura aproximativ 55 de minute. Aceeași durată va avea semicursa și pe sens invers.

Traseul liniei 540, în lungime de 85,8 de km tur-retur, pornește din capătul de linie „Triaj” Brașov (peronul nr. 7), atinge stația „RATBV” de pe Strada Hărmanului, iar după întoarcerea în sensul giratoriu de lângă această stație va ieși din oraș spre DN 10, circulând fără oprire până la intrarea în comuna Vama Buzăului.


    Pe raza localității Vama Buzăului au fost amenajate 10 perechi de stații, pe ambele sensuri de deplasare, cu următoarele denumiri: Acriș Intrare (Ieșire), Acriș, Rezervația de Zimbri, La Făbricuță, Gura Buzăielului, Complex Cultural, Primărie Vama Buzăului, La Vlad, Pensiunea Alina, Vama de Sus. De la ieșirea din comună, autobuzele RATBV vor circula fără oprire până în terminalul „Triaj” din Brașov.

Prețul unei călătorii între Brașov și Vama Buzăului va fi de 9 lei, iar cel al unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii este de 306 lei.


    Plata călătoriilor se poate face cu bilete de hârtie, cu carduri de transport sau prin intermediul telefonului mobil, cu aplicația 24pay.


   Achiziționarea și încărcarea cardurilor de transport se poate face la centrele de vânzare, iar ulterior încărcarea se poate realiza de la automatele de vânzare RATBV. Biletele de hârtie pentru traseul 540 se pot procura de la centrele de vânzare, conducătorii auto de pe linia 540 și de la agenții economici din Vama Buzăului, colaboratori ai RATBV.

Toate informațiile necesare referitoare la traseu, orare și planul tarifar pot fi consultate de mâine pe site-ul www.ratbv.ro.



    Primăria Vama Buzăului estimează un cost lunar de 108.000 lei

Potrivit primarului comunei Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaș, lunar, este luat în calcul un cost de exploatare a acestei linii de 108.000 lei. „Cred că această sumă ar trebui împărțită între primăriile Prejmer, Vama Buzăului și Teliu, care sunt deservite de această linie”, a declarat Chirilaș.


      Pe e altă parte, el a precizat că, pentru început, se vor acorda numai facilitățile prevăzute de legislație, respectiv abonament redus pentru elevi și studenți, pensionari, donatori de sânge, gratuitate pentru persoanele cu dizabilități și beneficiarii unor legi speciale.


    „Deocamdată nu vom acorda faciliăți suplimentare. În primă fază, vrem să vedem cum merg lucrurile, care sunt costurile finale, apoi, în funcție de aceste analize vom analiza posibilitatea acordării unor facilități suplimentare”, a explicat primarul comunei Vama Buzăului.

       „În acest moment nu există transport public spre Vama Buzăului”


Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că „în acest moment nu există transport public spre Vama Buzăului, trenul nu mai are cum să ajungă și nu mai există nici un transportator care să opereze această rută, am solicitat RATBV ca, de urgență, să identifice o soluție pentru a le permite celor din Vama Buzăului să ajungă la Brașov. Nu trebuie să uităm că sunt și turiști care vor să ajungă acolo, astfel că o astfel de rută se justifică”. Precizăm că Municipiul Brașov este acționar majoritar la RATBV SA.


...................................................................................................................................


   Graficul de circulație al autobuzelor de pe linia 540:


     În zilele lucrătoare, plecările în curse din Triaj vor fi la orele: 4.00; 7.50; 13.00; 16.20; 20.00, iar din Vama de Sus la orele 05.20, 9.10; 14.20; 17.40; 21.20.


    În zilele de sâmbătă și duminică autobuzele vor pleca din Triaj la orele: 4.10; 8.00; 20.00, iar din Vama de Sus la orele: 5.30; 9.20; 21.20.

Comentarii

Ultimă oră