Sari la conținut
traditii-de-sarbatorea-floriilor

Creştinii ortodocşi prăznuiesc în duminica a şasea din postul Paştelui, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier, fiind totodată şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, Săptămână Mare, de după cele 40 de zile de post. De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

În tradiţia populară de Florii se obişnuieşte să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire. La miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. De asemenea, exista obiceiul ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În acest an, Floriile, ca şi Paştele, sunt sărbătorite în aceeaşi zi de ortodocşi şi de catolici.

Comentarii

Ultimă oră