CNADNR a interzis circulaţia TIR-urilor mai mari de 7,5 tone pe DN1.

  Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis, în acord cu Inspectoratul General al Poliției Române, introducerea restricției de circulație pentru autocamioane, în afară de vehiculele destinate exclusiv transportului de persoane, pe drumul național DN1 (E60), sectorul București – Ploiești – Brașov.

  Măsura a fost luată pentru a fluidiza traficul şi aşa aglomerat pe porţiunea respectivă şi pentru a preîntâmpina blocajele rutiere

   Astfel, în tot cursul anului sunt prevăzute următoarele:

  – în intervalul orar 06.00 – 22.00, în zilele de luni până joi, circulația este restricționată pentru TIR-uri.
 
   – în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 00.00 – 24.00, circulația este restricționată pentru TIR-uri.

 – reformularea condițiile privind exceptarea de la aplicarea restricției a vehiculelor deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către riverani.

 – reformularea condițiilor în cazul celor care efectuează transporturi de mărfuri în trafic internațional, acestea având dreptul să circule doar pe sectorul restricționat cuprins între intersecția cea mai apropiată a DN1 cu un drum național și domiciliul/sediul social ori punctul de lucru declarat la registrul comerțului sau punctul de încărcare/descărcare sau pe care se efectuează controlul vamal, fiind interzisă tranzitarea restului de sector restricționat.

 – menținerea condițiilor și metodologiei privind emiterea autorizaților nominale de circulație pe DN1.

 – în cazuri de forță majoră, condiții meteorologice deosebite sau în vederea executării unor lucrări de întreținere sau reparații la drumurile naționale ce constituie rute alternative la drumul național DN1, există posibilitatea ridicării de către administratorul drumului, pentru perioade limitate de timp, total sau parțial, a restricției de circulație instituită conform prevederilor acestui ordin, cu acordul Poliției Rutier.

  CNADNR mai precizează că, în acord cu reglementările în vigoare, respectiv Legea 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi pe traseu.