Sari la conținut

Țigla metalică produsă în Brașov cucerește Europa

tigla-metalica-produsa-in-brasov-cucereste-europa

Horaţiu Ţepeş (34 de ani) este, fără îndoială, unul dintre cele mai de succes exemple de antreprenori tineri care a reuşit să sfideze dificultăţile din piaţă, transformând criza în oportunitate. Şi i-a ieşit!

Povestea Bilka Steel incepe in anul 2007, cand Horatiu Tepes impreuna cu un alt coleg, au fondat compania, care in momentul respectiv se ocupa exclusiv de distributia de tigla metalica pe plan local. Un an mai tarziu, in 2008, chiar la debutul crizei, tanarul antreprenor, pe atunci in varsta de nici 30 de ani, deschidea prima fabrica a Bilka din Romania. Pentru deschiderea fabricii din judetul Brasov, Horatiu Tepes a trebuit sa scoata din buzunar circa 200.000 de euro, investitie care a presupus achizitia primei linii de productie de tigla metalica si accesorii pentru acoperis. La acel moment fabrica era intinsa pe o suprafata de 4.500 de metri patrati.   Expansiunea Bilka Steel pe piata locala de tigla metalica a cunoscut-o inca din primul an pe piata, in 2009 compania achizitionand prima linie de productie pentru tabla cutata si demarand in acest fel productia efectiva. In anul 2013, datorita extinderii activitatii pe plan local, dar si a cresterii cererii de acoperisuri, Bilka isi muta activitatea intr-o hala de productie cu o suprafata de peste 17.000 de metri patrati, dupa ce vreme de patru ani si-a derulat activitatea intr-un spatiu de aproape patru ori mai mic.
Afacerile Bilka Steel in Romania au crescut intr-un ritm spectaculos in ultimii ani, de la 0,6 milioane de euro in 2007, cand compania derula activitati de distributie, pana la circa 24 de milioane de euro, anul trecut, iar drumul antreprenorului roman continua, planul sau fiind de a-si creste de cel putin cinci ori business-ul in urmatorii ani.  
Cam asa ar arata, in linii mari, ceea ce Horatiu Tepes a realizat in plina criza, insa planurile tanarului antreprenor nu se opresc aici.

Planurile Bilka: sa devina cel mai mare producator de tigla metalica din Europa de Est

Cu o viziune extrem de deschisa si o echipa tanara si dinamica, Horatiu Tepes si-a propus sa creasca organic pe piata, astfel ca un prim pas a fost acela de a achizitiona noi spatii de productie pentru a-si extinde activitatea desfasurata.

La inceputul acestui an, Bilka a achizitionat mai multe hale ale Romlag, parte a unui proces investitional de 5 milioane de euro care se intinde pe o perioada de doi ani. “La inceputul anului am castigat licitatia si am achizitionat activele imobiliare detinute de catre Romlag, ceea ce reprezinta un teren de circa 26.000 de metri patrati, din care circa 17.000 mp halele de productie. Ne vom dezvolta treptat activitatea, investim in prezent in renovarea spatiului pe care vom dezvolta viitoarele facilitati de productie”, a declarat Horatiu Tepes, proprietarul Bilka, intr-o intalnire cu presa.

Potrivit acestuia, lucrarile in viitoarele hale de productie ale Bilka ar urma sa se finalizeze in prima parte a lunii noiembrie, cand va achizitiona si primele lunii de productie pentru sisteme de acoperis complet. “Dupa finalizarea lucrarilor vom dispune de circa 45.000 de metri patrati de spatiu in care ne vom concentra activitatea. Vrem sa ne extindem business-ul si sa ne concentram in continuare pe piata locala, unde inca este loc de crestere. Avem planuri mari si vrem sa crestem sanatos”, a aratat Horatiu Tepes.

Cu ochii pe piata din Slovacia

Desi exportul reprezinta numai 5% din afacerile Bilka in prezent, Horatiu Tepes ia in calcul si o posibila prezenta mai puternica pe piata europeana. “In prezent circa 5% din productia noastra merge la export, cu precadere in spatiul ex-sovietic, unde cea mai mare piata pentru noi este Rusia. Avem parteneri strategici si pe pietele din Germania, Austria, dar si Slovacia, cea din urma fiind piata pe care o urmarim cu interes in vederea deschiderii chiar a unei facilitati de productie”, a mai spus Horatiu Tepes, aratand ca o astfel de decizie va necesita timp, dar intrevede ca in cel mult doi ani de zile ar trebui sa se concretizeze.

“Atata timp cat vom inregistra evolutii de 20 – 30 – 40% pe plan local nu vedem niciun motiv pentru a creste prezenta la export, dar ne indreptam atentia in prezent pe piata din Slovacia, foarte interesanta din punct de vedere strategic. Noi vedem o oportunitate pe aceasta piata, mai ales prin proximitatea fata de regiunile importante de dezvoltare”, a mai declarat Horatiu Tepes. Acesta a precizat ca investitia necesara intr-o fabrica peste hotare ar urma sa se ridice la circa 2 milioane de euro, bani necesari pentru achizitia de utilaje si in flota.

In ciuda planurilor de extindere la nivel regional, Horatiu Tepes a aratat ca cea mai mare miza ramane tot pe piata locala, unde, de anul viitor va demara procesul de achizitie de echipamente si productie necesara segmentului industrial. “Avem nevoie de constructii noi si nu doar de spatii rezidentiale. O oportunitate va fi si dezvoltarea segmentului de panouri destinate sectorului industrial”, a completat Horatiu Tepes pentru wallstreet.ro

Comentarii

Ultimă oră