Sari la conținut

Teren minat între Codlea şi Hălchiu (video)

Lucra pe teren minat. O­mul lucra cu excavatorul la executarea unui şanţ de scurgere a apei. Speriat de moarte, bărbatul ne-a mărtusit că a avut zile, mai ales dacă se ia în considerare faptul că a trecut nu doar odată, ci de mai multe ori  cu lama utilajului prin adevăratul câmp minat. Cu toate acestea, muncitorul nici nu s-a gândit că ar fi putut să fie ras de pe faţa pământului: „Le-am tras cu lama şi după aia am anunţat la 112 să vină să le ia. Le-am mai călcat pe unele, eu le văd ? Eu nu le văd în pământ, dar nu s-a întâmplat nimic”, ne-a declarat Vasile Roată.

Opt bombe. Bombele ne­ex­­plodate provin din timpul ce­lui de-al doilea război mondial. „În zonă era un fel de poligon unde învăţau piloţii de avioane să bombardeze la punct fix, şi de aia am mai găsit şi unele bombe tip machetă”,  ne-a spus plt. adj. şef Gheorghe Tătulescu, de la grupa pirotehnică a ISU Braşov.

Nu pot fi transportate. Pen­tru că pot exploda la cel mai mic şoc, bombele nu se pot transporta la poligonul de distrugere, motiv pentru care vor fi detonate pe terenul unde au fost descoperite. Mai mult, drumul judeţean care face legătura între Codlea şi Hălchiu va fi închis. „Se va închide circulaţia deoarece strada se află în interiorul zonei unde va avea  loc distrugerea bombelor, pentru evitarea oricăror incidente”, ne-a declarat maiorul Daniel Croitoru .

Sorin Focşa

Click pe video pentru detalii

Comentarii

Ultimă oră