Sari la conținut
targul-de-toamna-revine

Târgul de Toamnă, un eveniment de tradiție deja la Brașov, va fi organizat și anul acesta. Consiliul Local Braşov - prin Serviciul Public Administrare Pieţe şi Agenţia Metropolitană Braşov pregătesc târgul pentru perioada 27 septembrie – 5 octombrie. Acesta urmăreşte să faciliteze accesul publicului la produsele de sezon cultivate sau produse local, pe teritoriul Ţării Bârsei, fiind în acelaşi timp o sărbătoare dedicată recoltei anuale. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, începând cu ora 12. În acest an, evenimentul va fi organizat într-un singur loc, pe platforma betonată de pe strada Poienelor – Talciocul Roman, piaţa beneficiind de o suprafaţă utilă de aproximativ 4.500 mp. Organizatorii au optat pentru acest amplasament, deoarece este asigurat accesul facil al tuturor mijloacelor de transport auto de aprovizionare, şi pentru că locul oferă condiţii optime de desfacere atât în regim en gros, cât şi en detail. La târg vor fi prezenți, pe lângă producătorii de legume şi fructe din zonă, şi mici producători de produse alimentare, de la produse din carne şi lapte, până la conserve şi miere. Calendarul evenimentului are prevăzute şi o serie de activităţi cultural-artistice, manifestări care vor promova patrimoniul cultural al Ţării Bârsei.

Comentarii

Ultimă oră