Sari la conținut
targul-de-cariere-ce-nu-trebuie-ratat

Ediția din această primăvară a Târgului de Cariere de la Brașov, care va avea loc vineri și sâmbătă la Casa Armatei, vine cu numeroase oferte de angajare pentru bra­șoveni, dar și alte oportunități de carieră.
Aproximativ 20 de angajatori vor fi prezenți la cel mai mare eveniment de carieră din oraș, printre care se numără Arvato, Continental și Schaeffler, iar organizatorii anunță că oferta profesională este extrem de variată. Programul este de la 10.00 la 17.00 iar accesul tinerilor în căutarea unei oportu­nități de carieră este liber.
În prima zi a târgului va avea loc o întâlnire specială între compania IBM și tinerii brașoveni interesați de o carieră în cadrul acestei companii. Patru reprezentanți IBM (un manager, un specialist IT, un recruiter și coordonatorul programului de recrutare pentru absolvenți) vor prezenta programul de internship al IBM, precum și alte oportunități de carieră în cadrul companiei.
Întâlnirea va avea loc vineri, 21 martie, de la ora 12.00, la Casa Armatei -Sala Marmura. Participarea este gratuită, dar există numai 20 de locuri disponibile.
Sâmbătă, Târgul de Cariere va facilita o întâlnire între compania Continental și tineri brașoveni dornici de a afla informații relevante și de a-și dezvolta CV-ul. Workshop-ul va avea loc de la ora 11.00, la Casa Armatei – Sala Marmura.

Comentarii

Ultimă oră