Sari la conținut
tara-tara-vrem-soldati

Se fac angajări în armată. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) angajează aproape 3.000 de soldaţi la nivel naţional. Posturile scoase la concurs sunt pentru soldat gradat profesionist. Cei interesaţi trebuie să aibă între 18 şi 50 de ani. Angajări se fac şi la unităţile militare din Braşov.

Ministerul Apărăii Naţionale (MApN) a anunţat că a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist. Condiţiile sunt ca cei care candidează să aibă peste 18 ani împliniţi până la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani împliniţi până la data încetării primului contract de angajare. O altă condiţie este ca cei care aplică să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire.
Cei care candidează pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea „însoţitor de bord-paramedic”, trebuie să deţină o diplomă de absolvire a unei şcoli sanitare postliceale. Candidaţii care optează pentru arma „auto” trebuie să posede permis de conducere auto de categoriile B şi C. Această condiţie este necesară şi pentru arma „geniu”, însă doar pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto. Candidaţii care se află în rezervă trebuie să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată.

Comentarii

Ultimă oră