Antrenamentele se vor desfășura zilnic, la Sala Sporturilor ”Dumitru Popescu Colibași”, în intervalele 09.00 – 11.00 și 16.00 – 18.00. Accsul publicului va fi liber, iar doritorii se pot alătura sportivilor, pentru a-și testa abilitățile la un altfel de joc de baschet – din scaunul rulant. Sesiunile de antrenamente cuprind aruncarea la panou, driblingul, jocul cu schimb de pase, exerciții pentru îmbunătățirea coordonării, a vitezei și a echilibrului.
Tabăra de pregătire are drept obiective principale îmbunătățirea abilităților sportive ale participanților, pregătirea acestora pentru competițiile viitoare și creșterea coeziunii echipei, care reunește sportivi din Brașov, Sibiu, Bacău, Neamț, Prahova și Cluj.
Tabăra sportivă are loc în cadrul proiectului Roțile Schimbării merg mai departe către furnizarea adecvată a scaunelor rulante, accesibilitate și sport pentru participarea persoanelor cu dizabilități din România la viața socială, derulat de Fundația Motivation România în perioada 1 iulie 2014 - 30 aprilie 2015. Proiectul este finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională – USAID și implementat de World Learning, prin Grantul SPANS - 033.
Sportul în scaun rulant este parte din procesul de recuperare activă, pentru dobândirea abilităților de viață independentă și, în același timp, un element important în integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Evenimentele sportive de acest fel contribuie la promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități și a conceptului de egalitate de șanse.
Fundația Motivation România este o organizație neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor și adulților cu dizabilități. Până în prezent, Motivation a redat libertatea de miscare și speranța într-o viață împlinită pentru mai mult de 10.000 de persoane cu dizabilități din România. Mai multe informații pe www.motivation.ro.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Tabără de baschet pentru sportivii în scaune rulante, la Brașov.
Nume
Comentariu