Un nou val de mirosuri ne invadează în ultima vreme orașul. Vine pe „ruta” Săcele şi Tărlungeni, pe culoarul pe care curenţii de aer vin spre Braşov. Potrivit Gărzii de Mediu, acolo s-a împrăştiat gunoi de pasăre pe câteva zeci de hectare de teren agricol.

 De câteva zile, Braşovul a fost invadat din nou de un miros insuportabil. Au fost afectate aproape toate zonele oraşului, de la Triaj şi Craiter, la Tractorul. „Vârful” a fost atins marţi dimineaţa, când mirosul se simţea în aproape tot Brașovul, inclusiv în Centrul vechi al oraşului.

 Pe reţelele de socializare, mulţi braşoveni susțineau că sursa mirosului ar putea fi depozitul de deşeuri al municipiului Braşov.

   Problema „mirosurilor” a fost preluată de Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, lucrătorii acestei instituţii ieşind pe teren, pentru a identifica sursa disconfortului olfactiv.

    Într-un final, comisarii au descoperit cauza: fertilizatorul natural împrăştiat pe terenurile agricole. „Fertilizatorul natural a fost împrăştiat pe câteva zeci de hectare de teren agricol, între localităţile Săcele şi Tărlungeni. Respectivele suprafeţe sunt pe un culoar pe care curenţii de aer merg spre Braşov”, a explicat şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov, Mircea Paraschiv.

Acesta a mai spus că reprezentanţii firmei, care are în arendă câteva sute de hectare de teren agricol în judeţul Braşov, au precizat că în vecinătatea Braşovului vor mai urma acţiuni de fertilizare.

  „Pe porţiunea dintre Săcele şi Tărlungeni sunt loturi de teren luate în arendă pe care se face agricultură biologică. Sunt fertilizate cu gunoi de grajd, iar vântul aduce acest miros şi în Brașov. Nu vă închipuiţi cum e chiar la faţa locului, vin de acolo și se simte mirosul pe tot drumul”, a explicat Mircea Paraschiv.

  De fapt, din spusele comisarului-şef al Gărzii de Mediu, firma, care are asociat un cetăţean german, a făcut contracte pentru fertilizare, cu crescătorii de păsări din judeţ, deci fertilizatorul natural nu e bălegar, e găinaţ.

    De altfel, pe pagina de Facebook a Primăriei Săcele a fost publicat un anunţ în care se arăta că „în perioada 5 - 17 noiembrie 2018, firma SC Bavaria Farming SRL va administra îngrăşământ natural de pasăre pe terenurile agricole din zona UAT Săcele. Administrarea îngrăşământului de pasăre se va face noaptea şi se va încorpora în pământ”.

   Mircea Paraschiv a precizat că nu se încalcă în nici un fel legislaţia, drept pentru care Garda de Mediu nu poate lua nici o măsură de constrângere a firmei, de interzicere a folosirii fertilizatorului care ne „mută” nasurile. „Se face agricultură biologică. Eu zic că ar trebui încurajată”.

    Un scenariu similar a avut loc și în vară.

 Braşovenii s-au confruntat cu o „criză a mirosurilor” şi în vară, la începutul lunii august. Şi atunci, cauza a fost fertilizatorul natural, mai exact gunoiul de pasăre împrăştiat pe mai multe parcele cu o suprafaţă totală de aproape 10 hectare, din spatele centrului comercial Carrefour de pe Calea Bucureşti. La momentul respectiv Garda de Mediu Braşov a făcut un control, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că îngrăşământul a fost pregătit conform normelor agricole. „Aveau toate autorizaţiile şi totul a fost perfect legal. Nu există nici o normă care să interzică folosirea gunoiului bio, dacă există anumite mirosuri din această cauză. Acelaşi fenomene s-au întâmplat şi în alte localităţi din judeţ, însă aici a fost foarte aproape de oraş şi lumea nu este obişnuită cu astfel de mirosuri. Am primit însă şi mesaje din partea agricultorilor care au fost supăraţi pe intervenţia noastră. Disconfortul olfactiv a fost unul real”, a explicat atunci Mircea Paraschiv.

   Bavaria Farming este o companie controlată de Peter Kohl și Christian Rothe, iar anul trecut a avut afaceri de 7,22 milioane de lei și un profit net de 2,65 milioane de lei.