Sari la conținut
super-sorana

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 28, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami din SUA, dotat cu premii în valoare totală de 4,2 milioane de dolari. Cîrstea a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-4, 6-0, după 58 de minute, pe Angelique Kerber din Germania, a şasea favorită a competiţiei şi poziţia a şasea în ierarhia mondială. În optimile de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Jelena Jankovici din Serbia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22, care a trecut, cu scorul de 7-6 (9/7), 6-4, de Nadia Petrova din Rusia, a 11-a favorită a competiţiei şi poziţia 12 în clasamentul mondial. Pentru calificarea în optimi de finală la Miami, Cîrstea va primi 140 de puncte WTA şi un cec în valoare de 47.500 de dolari. Din păcate Simona Halep, locul 57 WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Miami. Halep a fost învinsă, în turul trei, cu scorul de 6-1, 6-0, după 48 de minute, de Sara Errani din Italia, a opta favorită a competiţiei şi poziţia a şaptea în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită la Miami, Simona Halep va primi 80 de puncte WTA şi un cec în valoare de 25.450 de dolari.

Comentarii

Ultimă oră