Sari la conținut

Omul care a închis în multe partide poarta celor de la FC Braşov, portughezul Mario Felgueiras, este pe picior de plecare. Evoluţiile celui poreclit Super Mario, au atras atenţia, iar Steaua este una dintre posibilele viitoare destinaţii ale portarului portughez.

Împrumutul lui Mario Felgueiras la FC Braşov va expira în următoarele zile, portughezul urmînd să se întoarcă la Sporting Braga. „Avem discuţii, dar să vedem dacă mai poate sta. Trebuie să vedem cât ne va cere şi Braga pe el. Mario Felgueiras face parte din proiectul FC Braşov pentru sezonul viitor", a spus patronul braşovenilor, Ioan Neculaie. Aflat în ultimul an de contract cu gruparea lusitană, portarul de 25 de ani are şanse mici să mai fie împrumutat în Liga 1. Braga nu vrea să-l piardă gratis pe Felgueiras, motiv pentru care ar accepta numai un transfer definitiv.
Braşovul trage de el. Principalul stegarilor Ionuţ Badea spune că vor exista discuţii cu portarul portughez, dar că şansele ca acesta să rămână la Braşov sunt destul de mici. „Fireşte că noi ni-l dorim pe Mario în continuare la Braşov, însă nu depinde numai de noi şi de el. El este jucătorul celor de la Braga şi cu siguranţă îşi vor dori să îl vândă, iar apoi trebuie să vedem dacă noi ni-l putem permite. Vor exista cu siguranţă discuţii în acest sens, atât cu jucătorul cât şi cu clubul lui", a explicat Badea. „Braşovul este un oraş în care mi-aş dori să locuiesc. Nu pot să spun acum ce se va întâmpla. Dacă acest club îşi propune obiective mai îndrăzneţe decât evitarea de la retrogradare şi dacă oferta va fi una care să satisfacă atât clubul din Braga cât şi pe mine, aş putea continua aici. Chiar dacă nu mă voi întoarce anul viitor la Braşov, îmi doresc ca mai târziu în cariera mea să vin să mai joc pentru această echipă”, a spus Mario Felgueiras.
Mario condiţionat de plecare lui Tătăruşanu. Steaua a început deja discuţiile pentru Super Mario, dar transferul portughezului depinde de plecarea lui Tătăruşanu. Portarul „roş-albaştrilor" e curtat de echipe din Anglia şi Italia, dar suma cerută de Gigi Becali se ridică la 3 milioane de euro. Cota lui Felgueiras, conform transfermarkt.de, este de 1,2 milioane de euro.
Braşovul vrea în Europa League. După câteva sezoane mai degrabă modeste, Braşovul vrea să intre, de anul viitor, în cursa pentru un loc de Europa League. Din acest motiv, Ionuţ Badea a discutat cu Neculaie despre achiziţiile viitoare. „Avem o listă de jucători, Ionuţ a stabilit deja care vor fi ţintele pentru viitorul sezon. O să facem toate eforturile pentru a ne întări, pentru că vrem să arătăm altfel sezonul viitor", a explicat patronul braşovenilor. În acest sezon FC Braşov a încheiat campionatul pe locul 10 cu 45 de puncte. Stegarii au obţinut 13 victorii, şase rezultate de egalitate şi au suferit 15 înfrângeri. Galben-negri au înscris 39 de goluri şi au primit 34. Braşovul are a şasea defensivă din Liga I, dar la atac, trupa lui Ionuţ Badea ocupă doar poziţia a zecea.  
Ilijoski nu mai vrea sub Tâmpă. FC Braşov s-ar putea despărţi în această vară de unul dintre cei mai buni atacanţi ai săi. Macedoneanul Blaze Ilijoski este deja cu gândul la altă echipă. „Chiar dacă înţelegerea lui Ilijoski cu FC Braşov a fost prelungită zilele trecute, conform unei clauze din contractul său, este o situaţie mai specială deoarece Blaze mi-a trimis un sms în care îmi spunea că nu mai vrea să continue la FC Braşov. Mi-a mulţumit pentru tot dar a spus că vrea să joace la o echipă cu pretenţii mai mari. Vom vedea ce se va întâmpla acum, pentru că este delicat atâta vreme cât el mai are contract un an cu FC Braşov" a declarat tehnicianul stegarilor, Ionuţ Badea.

Comentarii

Ultimă oră