Sari la conținut
suntem-in-plin-sezon-al-virozelor

De la vară, am trecut brusc la iarnă. Iar schimbările bruşte de temperatură sunt mediul perfect pentru dezvoltarea virusurilor. Sezonul rece e şi sezonul virozelor. Iar cei mai predispuşi îmbolnăvirii sunt copiii şi vârstnicii, din cauza imunităţii scăzute.

Fiecare cunoaşte din proprie experienţă semnele unei răceli. În cursul unui an, putem spune că se înregistrează milioane de cazuri, incidenţa fiind mai mare la copii şi la tineri, care au o rezistenţă mai mică la infecţii şi stau mai mult în colectivităţi.

De obicei, copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 10 ani pot face chiar 10-12 răceli pe an, în timp ce adulţii răcesc de 2-4 ori pe an, iar femeile cu vârsta cuprinsă între 20-30 de ani răcesc mai frecvent decât bărbaţii de aceeaşi vârstă.

Ce tratament se recomandă?

Pentru cazurile necomplicate se recomandă doar repaus la pat, aport crescut de lichide, gargară cu apă caldă cu sare, aspirină sau paracetamol pentru febră şi durerile de cap. Antibioticele nu sunt necesare pentru că acestea nu distrug virusul. Sunt utile doar în cazul unor complicaţii bacteriene, ca de exemplu sinuzita sau infecţii ale gâtului.

Comentarii

Ultimă oră