Sari la conținut
strazi-in-santier-in-tractorul-

De astăzi, 27 mai str. General L. Mociulschi va fi închisă. De joi, 30 mai apar restricţii pe str. Independenţei!


  Dacă până acum, firma care se ocupă de modernizarea reţelei de termoficare Tractorul a lucrat pe străzi secundare din cartier, în această săptămână, muncitorii vor intra pe principala arteră din cartier, respectiv strada Independenţei, drum care este folosit şi pentru a ajunge din zona comercială Coresi în Bartolomeu.

De altfel, străzile din Tractorul vor fi în şantier pe tot parcursul verii, având în vedere că termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a reţelei de termoficare este 24 august 2019!


   Trafic restricționat, în Tractorul

Astfel, începând de astăzi 27 mai 2019 și până în 31 august 2019, trotuarele de pe ambele părți ale străzii Toamnei vor fi afectate de lucrările de reabilitare a rețelelor de apă.

Restricţii în două etape

În prima etapă, se va lucra doar pe partea dreaptă, în sensul de mers către intersecția cu strada Hărmanului.


   Cea de-a doua etapă include trotuarele de pe partea stângă a străzii Toamnei. Aici, se estimează că lucrările vor începe peste două săptămâni.
Modernizarea rețelelor de apă va afecta, în anumite perioade, utilizarea locurilor de parcare aferente. Zonele de lucru vor fi semnalizate corespunzător.

Potrivit Primăriei Braşov, de astăzi, 27 mai 2019 va fi restricţionat, în totalitate, traficul pe str. General. L. Mociulschi, tronsonul cuprins între prima alee la dreapta dinspre Independenţei (este tot Mociulschi) şi str. Tablei, traficul fiind deviat astfel Independenţei - dreapta pe str. Mociulschi - Aleea Constructorilor - Tablei - Gral. Dumitrache - str. 1 Decembrie 1918 - Independenţei .


   De joi seara (30 mai 2019 ), se va restricţiona traficul pe str. Independenţei. Astfel, înainte de intersecţia str. Independenţei cu str. Păcii, se va închide prima bandă, în direcţia spre 13 Decembrie. Circulaţia dinspre pasaj Independenţei spre 13 Decembrie se va derula pe banda 2, care va avea obligatoriu direcţia înainte, fără posibilitatea de a vira stânga spre str. G-ral Mociulschi (în prezent de pe banda doi, la semafor, se face stânga spre str. G-ral Mociulschi). Cei care doresc să intre pe str. Mociulschi, vor trebui să meargă până în sensul giratoriu de la intersecţia Independenţei cu 13 Decembrie, şi să se întoarcă pe sensul de mers spre pasaj Independenţei, de unde vor putea face dreapta pe Mociulschi.

Şanţurile ar trebui să dispară până în 24 august 2019


  Proiectul de extindere şi modernizare a reţelelor de termoficare din cartierul Tractorul este finanţat prin Programul de finanţare Elveţiano-Român, valoarea investiţiei fiind de 14,45 milioane lei, fără TVA. Proiectul prevede reabilitarea completă a reţelelor de transport şi distribuţie energie termică, prin înlocuirea vechilor conducte cu unele preizolate şi prevăzute cu senzori.


   Lucrările sunt realizate de SC Elsaco Electronic SRL, în calitate de lider de asociere, şi SC Sicor SRL, în calitate de asociat, iar în contract este prevăzut că lucrările trebuie terminate până la data de 24 august 2019.


   În prezent, la reţeaua de termoficare din cartierul Tractorul mai sunt racordaţi în jur de 2.200 de consumatori, asta după ce, în ultimii ani, mulţi braşoveni s-au debranşat din cauza costurilor mari, dar şi a blocajului de acum câţiva ani. Noua reţea va fi configurată astfel încât să permită racordarea a peste 6.000 de consumatori, inclusiv din noile zone rezidenţiale din cartierul Tractorul – Coresi.

Comentarii

Ultimă oră