Sari la conținut

Strada Sforii, inclusă pentru prima dată în circuitul Nopții Muzeelor

strada-sforii-inclusa-pentru-prima-data-in-circuitul-noptii-muzeelor

În data de 18 mai, peste 150 de spații ale unor muzee și entități culturale publice și private din țară vor fi deschise de Noaptea Muzeelor, pentru expoziții, intervenții, experimente artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte, conform organizatorilor.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România organizează evenimentul care a fost inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Anul acesta Noaptea Muzeelor a ajuns la a 15-a ediție și este considerat unul dintre cele mai puternice brand-uri culturale din țară la nivelul consistenței ofertei muzeale și culturale, dar și datorită interesului manifestat de public.

„În această nouă ediție, a fost creat un circuit al muzeelor care fac trimitere la perioada represiunii comuniste: Muzeul Închisoarea Pitești, Memorialul Gherla și Memorialul Rezistenței și Opresiunii Bihor. Unele dintre acestea sunt pentru prima dată incluse în Noaptea Muzeelor, alături de Teatrul de Revistă Constantin Tănase, Muzeul Cineastului Amator Reșița, Ateneul din Iași, Strada Sforii din Brașov, Muzeul Recordurilor din București etc”, a declarant managerul Nopții Muzeelor, Dragoș Neamu.

Comentarii

Ultimă oră