Sari la conținut

FC Braşov va juca în runda cu numărul 11 din Liga lui Mitică, în deplasare, împotriva liderului Dinamo Bucureşti.

Fotbaliştii echipei FC Braşov sunt motivaţi la maxim pentru meciul de duminică, din deplasare, cu Dinamo. Chiar dacă au pierdut în runda precedentă la Cluj, stegarii au arătat că pot juca fotbal şi se pot bate cu echipele mari ale campionatului. În runda cu numprul 11 din Liga I, elevii antrenorului Daniel Isăilă, vor juca în Ştefan cel Mare, împotriva liderului Dinamo. „Câinii roşii” sunt pe val în Liga lui Mitică, unde ocupă prima poziţie a clasamentului şi au un avans de patru puncte faţă de următoarele clasate. Dănciulescu şi Marius Niculae sunt în formă mare şi marchează la foc automat, însă acest lucru nu îi sperie pe galben-negrii, care vor să scoată maxim din deplasarea în Groapă. FC Braşov ocupă locul 12 în clasament cu un total de 11 puncte acumulate şi este aproape de zona fierbinte a clasamentului.

Au jucat bine la Cluj. FC Braşov a jucat bine pe Cluj Arena, cu cei de la Universitatea, dar punctele au fost adjudecate de „şepcile roşii”. Galben-negrii şi-au creat ocazii la poarta Universităţii, au lăsat o impresie bună la Cluj, iar acest lucru îi motivează pe Cristescu şi compania. „La Cluj am început bine jocul, n-am lăsat spaţii adversarului, însă a venit acea greşeală care avea să ne coste foarte scump. Am avut mai multe ocazii de a marca, însă nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Până la urmă rezultatul contează, degeaba am jucat noi bine. Am trecut peste acest eşec şi este important să luăm doar lucrurile bune din această partidă. Vom încerca să nu repetăm greşelile şi vrem să facem un joc bun la Dinamo, unde sunt convins că putem câştiga”, a spus căpitanul stegarilor, Marian Cristescu. „La Cluj am întâlnit o echipă bună. Am făcut un joc bun, însă rezultatul nu a fost unul meritat. Ăsta este fotbalul şi trebuie să mergem mai departe. Este importat să scoatem maxim din meciurile următoare. La Cluj am avut posesia, dar trebuie să vedem unde am greşit şi să eliminăm erorile. E frustrant atunci când pierzi”, a spus şi Nuno Viveiros.

Vor să bată liderul. Noul căpitan al stegarilor, Marian Cristescu, şi portughezul Nuno Viveiro le-au pus gând rău „câinilor roşii”. Dinamo este echipa momentului în prima ligă, dar galben-negrii nu iau în considerare acest aspect şi vor toate punctele în Groapă. „Dinamo este pe val în campionat, însă noi dacă vom avea aceaşi atitudine ca în meciul de la Cluj, cred că vom putea să scoatem maxim din această partidă. Nu ştiu dacă cei de la Dinamo vor fi mai relaxaţi după victoria clara cu Ceahlăul, însă noi o să facem o figură frumoasă şi mergem la Bucureşti să câştigăm. Sunt mândru că port banderola de căpitan al acestei echipe de tradiţie. Banderola mă responsabilizează foarte mult, dar în vestiar suntem 25 de lideri şi trebuie să formăm un grup unit”, a declarat Marian Cristescu. „Cred că dacă vom menţine acelaşi nivel avem şanse în meciul cu Dinamo. Dinamo este o echipă mare, dar noi mergem la Bucureşti să scoatem un rezultat favorabil. Suntem pe drumul cel bun şi am mare încredere în acest grup că poate obţine rezultate bune în acest campionat“, a declarat Nuno Viveiros.  Meciul Dinamo - FC Braşov, contând pentru etapa a 11-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.30, pe stadionul de pe şoseaua Ştefan cel Mare.

Chipciu a fost cel mai bun la Cluj. Mijlocaşul Alexandru Chipciu a fost votat jucătorul meciului Universitatea Cluj - FC Braşov , scor 1-0, în sondajul iniţiat pe site-ul oficial al clubului, www.fcbrasov.ro.  Chipciu a fost votat cel mai bun jucător al meciului de 35% dintre participanţii la sondaj. Pe locurile următoare s-au clasat portarul Mario Felgueiras – 33% şi mijlocaşul Marian Cristescu cu 13 procente din voturile exprimate de fani.

Comentarii

Ultimă oră