Sari la conținut

Statistic, braşovenii au salarii cu 200 de lei mai mari

statistic-brasovenii-au-salarii-cu-200-de-lei-mai-mari

Câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului Braşov a crescut cu aproape două sute de lei în ultimul an, după cum reiese din informaţiile furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DSJ) Braşov.  În luna noiembrie a anului 2015, câştigul salarial mediu net al angajaţilor din Braşov era de 1.891 de lei, faţă de 1.698 de lei în aceeaşi lună a anului precedent. Statisticile arată că salariaţii din judeţul Braşov câştigă mai bine decât cei din Mureş (1.791 lei), Alba (1.638 lei), Covasna (1.368 de lei) şi Harghita (1.316 lei). Cu toate acestea, sibienii au câştiguri salariale medii nete mai mari, media acestora situându-se la 2.040 de lei.

La Braşov, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,37%, în ultimul an, aceasta fiind una dintre cele mai mici creşteri, în Regiunea Centru. Cea mai mică creştere s-a înregistrat în judeţul Covasna, unde salariile au urcat cu doar 10,3%. Judeţul nostru are în continuare cel mai mare număr de angajaţi din Regiunea Centru. Efectivul salariaţilor, la finele lunii noiembrie, era de 170.278 de angajaţi la Braşov, urmat în topul Regiunii Centru de judeţul Mureş - 129.025 salariaţi, Sibiu - 123.590 de salariaţi, Alba - 82.620 de salariaţi, Harghita - 65.455 şi Covasna cu 47.876 de angajaţi. La nivel naţional, judeţul Braşovul este pe locul cinci din punct de vedere al efectivului de salariaţi, după judeţele Timiş, Cluj, Constanţa şi Prahova.

Comentarii

Ultimă oră