Sari la conținut

Sporturile montane, promovate week-end-ul acesta la Alpin Film Festival 2018

sporturile-montane-promovate-in-cadrul-alpin-film-festival

Sporturile montane sunt promovate în cadrul primului Festival de Film şi Cultură Montană din România, Alpin Film Festival, care a ajuns la cea de-a treia ediţie.

Week-end-ul 3-4 martie 2018 din cadrul Festivalului este dedicat, în mare parte, unor astfel de acţiuni, la care vor participa alpiniştii Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok, alergătoarele Denisa Dragomir, Ingrid Mutter şi Iulia Găinariu, iron man-ul Mihai Bărăctaru precum și  Viorel Palici şi Silviu Balan, sportivi care au reprezentat ţara noastră la Europeanul de Schi Alpinism.

Sâmbătă, la ora 12.00, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va avea loc avanpremiera filmului „Vertical” – povestea ascensiunii lui Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok pe vârful Cerro Torre.

Cei doi alpinişti (Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok) vor fi prezenţi la proiecție, iar după vizionarea filmului vor răspunde întrebărilor publicului.

Duminică dimineaţă, la Centrul de Agrement şi Divertisment din Poiana Braşov, Zsolt Torok va susţine o demonstraţie de escaladă.

Tot duminică, de la ora 8.00, la Predeal se va da startul unui „vertical” pe schiuri de tură, organizat de Tabere şi Circuite de Alergare Schi şi MTB.

Plecarea va avea loc de la baza pârtiei Clăbucet Variantă, iar finish-ul la staţia superioară a telescaunului. Înscrierile se vor face la faţa locului, iar taxa de participare va fi de 20 de lei. Nu vor lipsi fetele medaliate cu bronz la Campionatele Mondiale de Alergare Montană pe Distanţă Lungă: Denisa Dragomir, Ingrid Mutter şi Iulia Găinariu, dar nici alergătorii montani Viorel Palici şi Silviu Bălan.


    Tot cu ocazia festivalului, braşovenii s-au întâlnit deja pe 1 martie cu sportive de înalt nivel care practică sporturile montane. Direct de la Pyeong Chang au venit săritoarea cu schiurile Dana Haralambie, care a vorbit despre experienţa olimpică şi despre Cupa Mondială ce se desfăşoară la Râşnov şi Raluca Strămăturaru, cel mai bun rezultat al delegaţiei României la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice. Sportiva a obţinut locul 7 în proba de sanie, cea mai bună clasare a României din ultimii 24 de ani.

Comentarii

Ultimă oră