Sari la conținut
spectacol-in-all-star-gameul-romanesc

Echipa Sudului a remizat cu echipa Nordului, scor 114-114 (64-59), în All Star Game-ul baschetului masculin românesc, desfăşurat la Craiova. MVP-ul All Star Game a fost Dominique Archie (BC Timişoara). Evenimentul s-a derulat pe parcursul întregii zile, organizatorii programând acţiuni caritabile, meci demonstrativ de baschet în fotolii rulante, concursuri pentru copii, un meci al speranţelor baschetului masculin românesc, încheiat la egalitate, 112-112, dar şi un concert Anna Lesko. Concursul de aruncări de 3 puncte a fost câştigat de jucătorul Rade Dzambici (SCM U Craiova), cel de slam-dunk de coechipierul său Travis Bureau, iar cel al probei de îndemânare de Barîş Aktaş (CSU Atlassib Sibiu). Cel mai gustat moment de către public a fost în sfertul patru, când pivotul Virgil Stănescu a dat startul la Harlem Shake, angrenând jucătorii ambelor echipe. Printre personalităţile prezente la All Star Game s-au numărat prim-ministrul Victor Ponta, omul de afaceri Ion Ţiriac şi consilierul ANST, Carmen Tocală. Seara s-a încheiat cu Balul de Caritate al All Star Game, pentru strângere de fonduri în beneficiul Secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului de Copii din Craiova.

Comentarii

Ultimă oră