Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului ITF de la Guaruja (Brazilia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, sâmbătă, după ce a dispus cu 2-6, 6-3, 6-1 de brazilianca Beatriz Haddad Maia, a treia favorită.

Cîrstea (25 ani, 243 WTA), cap de serie numărul doi, s-a impus după o oră și 54 de minute în fața unei adversare de 19 ani, care ocupă locul 246 în lume.

Românca a transformat 4 din cele 7 mingi de break pe care le-a avut, în timp ce Haddad Maia a profitat doar de două din cele 12 create. Jucătoarea gazdă a comis și 7 duble greșeli (Sorana doar una).

În ultimul act, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Montserrat Gonzalez (Paraguay), cap de serie numărul patru, învingătoare în cealaltă semifinală cu 6-4, 4-6, 6-4 în fața olandezei Indy De Vroome (N. 8). Gonzalez are 21 de ani și ocupă locul 258 în ierarhia WTA.