Sari la conținut
sorana-bate-tot-ce-prinde

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, numărul 27 WTA, s-a calificat în semifinalele turneului de la Toronto, dotat cu premii în valoare totală de 2.370.000 de dolari. Cîrstea a învins-o în sferturile de finală, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-2, după două ore şi 13 minute de joc, pe sportiva cehă Petra Kvitova, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA. În penultimul act al competiţiei, românca o va întâlni pe jucătoarea chineză Na Li, locul 5 WTA şi a patra favorită. Prin accederea în semifinale, Cîrstea şi-a asigurat un premiu de 104.700 de dolari şi 395 de puncte WTA. Sorana Cîrstea are în palmares un singur titlu, cel obţinut în 2008 la Taşkent. Ea a pierdut în acest sezon două semifinale, la Pattaya şi la Stanford. Cârstea a declarat că următorul său meci, cu sportiva chineză Na Li, va fi unul „foarte foarte bun" şi a precizat că rezultatele sale de până acum nu sunt o mare surpriză. „Am încercat să intru pe teren cu o mentalitate pozitivă şi am încercat să obţin un avans cât mai devreme, ceea ce nu s-a întâmplat. Am avut şi momente bune şi momente mai puţin bune, dar sunt mulţumită de felul în care am jucat. Am luptat mult pentru victorie şi m-am descurcat destul de bine în cele mai importante momente. Nu cred că pentru mine şi pentru echipa mea aceste rezultate sunt o mare surpriză, am muncit foarte mult şi am devenit din ce în ce mai bună cu fiecare săptămână ce a trecut, astfel că este într-un fel un progres natural. Am întâlnit-o pe Na Li de câteva ori până acum. Ne ştim reciproc. Cred că anul trecut am jucat de trei sau patru ori. Va fi un meci foarte foarte bun. Ea este întotdeauna o jucătoare foarte puternică. Eu trebuie să fac ceea ce am făcut până acum şi vom vedea ce va fi", a spus Cîrstea.

Comentarii

Ultimă oră