Sari la conținut

Sistemul de pensii s-ar putea prăbuşi în anul 2030

sistemul-de-pensii-sar-putea-prabusi-in-anul-2030

Sistemul de pensii s-ar putea prăbuşi în anul 2030. Atunci, generaţiile numeroase născute în anii 60 vor ieşi la pensie şi nu vor exista suficienţi contribuabili pentru a-i susţine, informează Evenimentul Zilei. În prezent, numărul salariaţilor este mai mic decât al pensionarilor. 5 milioane de români contribuie la bugetul asigurărilor sociale de care beneficiază 5,4 milioane de oameni. Iar situaţia nu se va îmbunătăţi. Numărul pensionarilor ar putea ajunge peste 15 ani la 7 milioane. Dacă în prezent, bugetul este deja pe deficit din cauza numărului mai mic de angajaţi raportat la cel al pensionarilor, situaţia se va înrăutăţi considerabil în 2030. „Vârful pensionărilor va fi atins în 2025 - 2030. Este perioada în care se vor pensiona generațiile «baby-boom-ului» din anii '60. Chiar dacă după 2045 se preconizează o ușoară diminuare a numărului de pensionari , în raport cu populația ocupată , aceștia rămân majoritari", afirmă Ciprian Pânzaru, conf. univ. dr. Facultatea de Sociologie a Universităţii de Vest din Timişoara, potrivit Evz.ro. Asta înseamnă aproximativ 7 milioane de pensionari, în condiţiile în care numărul salariaţilor va continua să se diminueze. În prezent, diferenţa dintre cele două clase sociale este de 400.000 de oameni în defavoarea românilor angajaţi. La nivelul anului 2010 doar 80% din pensii au putut fi susținute direct din veniturile încasate sub formă de contribuții, iar specialiştii susţin că la anul posibilitatea de susţinere a pensiilor pentru cei cu limită de vârstă va dispărea.

Comentarii

Ultimă oră