Sari la conținut
sistemul-de-parcare-propus-amendat-de-cetateni

Lansat în dezbatere publică luna trecută, proiectul noului Regulament de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov a fost amendat de câţiva cetăţeni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, propuneri de modificare au fost transmise de nouă persoane, care, în total, au făcut 23 de observaţii şi propuneri.

În urma analizării observaţiilor primite de la braşoveni, principala problemă s-au dovedit a fi locurile blocate de autoutilitare, în unele cazuri chiar şi de microbuze de transport persoane, care staţionează în parcările de reşedinţă sau în cele publice.

De asemenea, braşovenii au reclamat şi au solicitat rezolvarea problemei staţionării ilegale pe străduţele laterale, atât în zona centrală, cât şi în cartiere, ceea ce duce la îngreunarea traficului şi a accesului către locuinţe a riveranilor.

Alte observaţii au fost legate de parcările publice fără plată din anumite zone, cum ar fi de exemplu cele de pe strada Castelului. Problema ridicată de cetăţeni este că acestea sunt aproape de zona centrală, toţi şoferii vor să staţioneze acolo, motiv pentru care se creează un trafic intens, iar cei care locuiesc în zonă sunt nevoiţi să îşi lase maşinile la distanţe mari de casă, ţinând cont că locurile se ocupă imediat.

O altă problemă semnalată este cea a parcărilor din noile zone de dezvoltare.

În plus, o altă propunere a vizat introducerea în acest Regulament a unei prevederi care să limiteze accesul autovehiculelor poluante în zona centrală a Braşovului.

Comentarii

Ultimă oră