Sari la conținut

Singurul alpinist cu dizabilităţi din lume, la Alpin Film Festival

singurul-alpinist-cu-dizabilitati-din-lume-la-alpin-film-festival

Festivalul de Film Alpin îl aduce, în premieră, la Braşov, pe singurul alpinist cu dizabilităţi din lume care a ajuns pe Mont Blanc - Ivan Kozhuharov, din Bulgaria.


   Imobilizat într-un scaun cu rotile, în urma unui accident, acesta şi-a îndeplinit visul, cu ajutorul a zece alpinişti entuziaşti, care l-au urcat pe cel mai râvnit munte din Europa, în 24 de ore.


   „Ivan Kozhuharov este bulgar şi trăieşte în acest moment în Elveţia. Alpinistul a avut un accident foarte grav şi a rămas paralizat, iar acum îşi duce viaţa într-un scaun rulant. Pentru ca iubeşte atât de mult muntele, Ivan şi-a rugat colegii să-l ducă pe Mont Blanc, astfel şi-a îndeplinit un vis”, a precizat preşedintele Festivalului de Film Alpin, Dan Burlac.


   Întreaga poveste a alpinistului cu scaun cu rotile, o poveste despre putere, voinţă şi curaj, va fi proiectată la Cinematograful Patria, duminică, 1 martie 2020, de la ora 15:00.


     Intrarea este liberă.

Comentarii

Ultimă oră