Sari la conținut
simpozion-international-la-predeal

Vineri va debuta la Predeal un simpozion internaţional de artă contemporană, un proiect prin care autorităţile locale îşi doresc să introducă oraşul pe lista obiectivelor turismului cultural.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 28 iulie – 7 august, obiectivul principal aflat în vizorul echipei internaţionale de pictori urmând a fi mănăstirea „Sfântul Nicolae”.

Timp de zece zile, artişti din Italia, Bulgaria, Ucraina, România, Republica Moldova şi Slovenia vor explora traseele culturale din zonă şi vor picta secvenţe din peisajul staţiunii. Programul simpozionului cuprinde şi o conferinţă dedicată Obiectivelor Patrimoniului Mondial UNESCO din Transilvania, cât şi importanţei promovării obiectivelor culturale de interes naţional.

Expoziţia dedicată peisajelor din Predeal şi mănăstirii va călători apoi prin ţările din care provin participanţii, promovând astfel Predealul la nivel internaţional.

Comentarii

Ultimă oră