Sari la conținut

Sfatul optometristului: Cât de dăunătoare poate fi lumina albastră?

sfatul-optometristului-cat-de-daunatoare-poate-fi-lumina-albastra

Asemeni radiațiilor ultraviolete, lumina albastră are deopotrivă avantaje și dezavantaje. Lumina soarelui este principala sursă de lumină albastră, și cea mai mare expunere la acest tip de radiație are loc în timpul zilei. Dar există, de asemenea, multe surse de lumină albastră artificiale, respectiv sursele de iluminat artificiale sau televizoarele și monitoarele LED.


         Cel mai important, ecranele calculatoarelor, notebook-urile electronice, smartphone-urile și alte dispozitive digitale emit cantități semnificative de lumină albastră. Cantitatea de lumina emisă de aceste dispozitive este doar o fracțiune din cea emisă de soare. Dar timpul petrecut în fața acestor dispozitive, și distanța la care lucrează utilizatorii acestora îi preocupă pe majoritatea specialiștilor în privința urmărilor pe termen lung ale luminii albastre. Structurile anatomice ale ochiului uman, mai ales corneea și cristalinul, pot bloca razele UV, astfel încât acestea să nu ajungă la retină, adică componenta cea mai sensibilă la lumină. Totuși, ochelarii de soare trebuie purtați pentru a proteja și alte părți ale ochiului. Lumina albastră, pe de altă parte, nu este filtrată de nici o componentă anatomică, practic această radiație ajungând la retină.


          Astfel, expunerea la lumina albastră crește riscul de degenerescență maculară, deoarece aceasta afectează în primul rând celulele fotosensibile ale retinei, cauzând modificări asemănătoare celor ale degenerescenței maculare. În același timp, datorită energiei mari emise, radiația albastră se împrăștie mult mai ușor, fiind greu de focalizat. Ecranele dispozitivelor digitale emit cantități însemnate de lumină albastră, reducând contrastul, și contribuind la oboseala oculară.


          Cercetările au demonstrat faptul că purtarea unor ochelari cu lentile care să filtreze lumina albastră cu lungimi de undă mai mici de 450 nm, poate crește contrastul în mod semnificativ. Totuși, lumina albastră nu este întotdeauna dăunătoare. Este demonstrat faptul că aceasta este esențială pentru sănătate. Lumina albastră îmbunătățește vigilența, ajută memoria, funcția cognitivă, și îmbunătățește starea de spirit.

De asemenea, lumina albastră este importantă în reglarea ritmului cicardian, și anume, ritmul natural de reglare a ciclului zi-noapte. Astfel, expunerea la lumină în timpul zilei ajută la menținerea unui ritm cicardian sănătos. Dar o cantitate prea mare de lumină albastră seara târziu poate întrerupe acest ciclu, cauzând insomnii și oboseală în timpul zilei.  Majoritatea dintre noi ne petrecem cea mai mare parte din timp în fața monitoarelor, fie la serviciu, fie în fața telefonului, sau a tabletei, fie în fața televizorului. Oboseala oculară cauzată de folosirea acestor dispozitive electronice este tot mai frecventă astăzi.


          Această oboseală este o problemă oculară serioasă cu simptome care pot afecta rezultatele atât la serviciu, dar și cele școlare. Printre simptome, se regăsesc vederea încețoșată, dificultate în a focaliza, ochi uscați și iritați, dureri de cap sau de spate.  Din nefericire, aceasta problemă nu afectează doar adulții. Copii sunt expuși acestui risc datorită creșterii continue a uzului de dispozitive digitale. Conform unui studiu recent, copiii cu vârste între 8 și 18 ani folosesc mai mult de 7 ore zilnic un astfel de dispozitiv. Până la vârsta de 10 ani ochii copiilor nu sunt complet dezvoltați. Cristalinul și corneea sunt mai transparente comparativ cu vârsta adultă, iar expunerea la lumina albastră nu este indicată.


          Așadar, protecția împotriva luminii albastre dăunătoare este absolut necesară indiferent de vârstă, iar controlul anual este necesar pentru a preîntâmpina eventualele probleme cauzate de acest tip de radiație.

Best Optic RED Vlahuță

B-dul Alexandru Vlahuţă nr. 61
Telefon/Fax: +40 268 313 199
Mobil: +40 733 024 793
E-mail: office@best-optic.ro

Best Optic RED Uranus

Str. Uranus nr. 12, Parter
Telefon/Fax: +40 268 322 920
Mobil: +40 733 417 999
E-mail: uranus@best-optic.ro

Best Optic BLUE Centru Civic

Str. B-dul 15 NOIEMBRIE nr.69
Mobil:  +40 787 523 524
E-mail: blue@best-optic.ro

Best Optic

Comentarii

Ultimă oră