Sari la conținut

Sfatul cardiologului: Tratamentul malformațiilor cardiace congenitale

sfatul-cardiologului-tratamentul-malformatiilor-cardiace-congenitale

Majoritatea bolilor de inimă la copii sunt reprezentate de malformațiile cardiace congenitale. Acestea apar încă din viața intrauterină, când, din motive diverse, inima nu se formează normal.

În România, anual se operează o treime dintre copiii care necesită o astfel de intervenție, însă nu există o statistică exactă care să determine cu precizie numărul de cazuri de malformații congenitale. Primul tratament al bolii a fost implementat în anul 1952, odată cu dezvoltarea conceptului de operație pe cord deschis, iar un deceniu mai târziu au apărut și primele metode de terapie intervențională, mult mai puțin invasive și traumatice. Cu toate acestea, o bună bucată de vreme, standardul de aur în tratamentul malformațiilor cardiace a fost chirurgia, până când terapia intervențională a început să câștige tot mai mult teren.

”Un tratament trebuie să își dovedească superioritatea sau cel puțin egalitatea față de un alt tratament deja implementat în cadrul unor studii corect conduse.În terapia intervențională congenitală cardiacă nu există şi nu vor exista (din motive etice) studii mari randomizate care să dovedească superioritatea uneia sau alteia dintre cele doua terapii. Din acest motiv, indicaţiile de ghid se bazează, în cea mai mare parte pe experienţa medicilor specialişti”, spune dr. Anca Sglimbea, medic primar pediatru, cardiologie pediatrică.

Deciziile terapeutice trebuie luate în ceea ce se numește “colocviu cardiochirurgical”, în care o echipă complexă de medici specialiști iau în calcul particularitățile leziunii, ale pacientului sau factorii de risc, prin prisma diverselor specialități (cardiologie, cardiochirurgie intervențională, anestezie și terapie intensivă, pediatrie/neonatologie). În acest fel, pacientului i se oferă varianta terapeutică cea mai adecvată și mai sigură, fie ea intervențională sau chirurgicală.

“În concluzie, terapia intervențională este o alegere atractivă prin prisma invazivitatii reduse, însă, ca în orice tip de tratament, beneficiile sale se bazează în principal pe stabilirea unei indicații terapeutice corecte, dincolo de avantajele evidente”, spune dr Anca Sglimbea, medic primar pediatru, cardiologie pediatrică.

Prin ambulatorul său de specialitate  Spitalul de Cardiologie Clinicco Braşov este alături de pacienţii copii ( 0 – 18 ani) . Spitalul de Cardiologie CLINICCO® Braşov vine in sprijinul pacienţilor copii oferind consultaţii de cardiologie pediatrică acoperind astfel gama de servicii de cardiologie pentru adulţi şi copii din zona de centru a ţării şi nu numai.Consultaţiile de cardiologie pediatrică sunt efectuate de Dr. Anca Ioana Sglimbea, medic primar pediatru, cardiologie pediatrică,  format timp de 16 ani la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Tg Mureş.

Spitalul de cardiologie Clinicco Braşov

Cardiologie Intervenţională
       Electrofiziologie şi dispozitive implantabile
       Chirurgie cardiovasculară
       Str. Şcolii nr. 8 Braşov,
       Recepţia Clinicco: 0268 44 55 44
       Internări Clinicco: 0733 008 195
       E-mail: cardiologie@clinicco.ro
       http://www.clinicco.ro/servicii-medicale/cardiologie

Comentarii

Ultimă oră