Sari la conținut

SENTINŢĂ: Medicul lui Michael Jackson – daune emoţionale de 1 euro

sentinta-medicul-lui-michael-jackson-daune-emotionale-de-1-euro

Un judecător francez a hotărât, ieri, ca medicul lui Michael Jackson, condamnat pentru omucidere involuntară în 2011, să plătească „daune emoţionale” în valoare totală de 1 euro unui număr de cinci fani ai megastarului, care s-au declarat profund afectaţi de moartea artistului, mediafax.ro. Decizia Tribunalului din Orleans a pus astfel capăt unui proces iniţiat în urmă cu doi ani de un grup de 30 de fani francezi, elveţieni şi belgieni ai renumitului cântăreţ american, care doreau o recunoaştere legală a pierderii suferite. Conrad Murray a fost condamnat pentru omucidere involuntară, pentru administrarea unei supradoze de propofol, un anestezic foarte puternic, care l-a ucis pe Michael Jackson, la vârsta de 50 de ani, în 2009. „Conrad Murray a primit ordinul de a plăti un euro «simbolic» (1,34 dolari), iar asta este exact ceea ce căutam”, a declarat Emmanuel Ludot, avocatul fanilor megastarului. Judecătorul francez a analizat o serie de dosare medicale ale fanilor, care i-au fost predate de aceştia, înainte de a lua decizia finală, a precizat acelaşi avocat.

SURSA: mediafax.ro

Comentarii

Ultimă oră