Sari la conținut

Seminarii online de educație muzicală și dirijat coral cu specialiștii Corului Madrigal

seminarii-online-de-educatie-muzicala-si-dirijat-coral-cu-specialistii-corului-madrigal

Programul Național Cantus Mundi și Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară programul online gratuit de instruire în domeniul Educației muzicale și a dirijatului coral.

Webinariile se adresează cadrelor didactice și dirijorilor care doresc să aprofundeze noțiunile de notație muzicală, tehnică dirijorală și interacțiune pedagogică cu copiii.

Fiecare seminar online va avea o structură modulară, formată din 3 cursuri distincte, a câte 50 de minute. Seminariile online vin în continuarea celor peste 70 de cursuri offline pe care trainerii Madrigal și Cantus Mundi le-au susținut în ultimii ani, în toată țara și a celor 95 susținute online în anul 2020.

Cei peste 3.200 de dirijori înscriși în acest moment în rețeaua națională Cantus Mundi, dar și cei care își doresc perfecționarea în domeniul educației muzicale și a dirijatului coral, pot accesa gratuit aceste seminarii online, în limita locurilor disponibile. Cursurile sunt interactive, astfel că numărul participanților care se pot conecta online pe platforma Zoom va fi limitat.

Pentru fiecare curs în parte, accesul se poate face prin completare formularului alăturat, până miercuri, 10 februarie 2021 18:00. Următoarea sesiune se va desfășura vineri, 12 februarie.

Comentarii

Ultimă oră