Sari la conținut

Se pregăteşte ştergerea datoriilor industriei de apărare

Guvernul pregăteşte ştergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare.Un document semnat de conducerea Ministerului Economiei, citat de cotidianul.ro, propune şteregerea datoriilor însumând circa un miliard lei, invocând o normă UE care permite protejarea interesului militar naţional şi invocând că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare. Această hotărâre ar influenţa activitatea mai multor societăţi din industria de apărare care îşi au sediul în judeţul Braşov.
Blocaj din cauza datoriilor. În documentul citat se arată că problema datoriilor istorice ale operatorilor economici din industria de apărare nu a putut fi soluţionată până în prezent, iar companiile nu dispun de surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii şi se află în situaţia în care organele fiscale le blochează conturile bancare, prin executarea silită a bunurilor acestora, de o importanţă deosebită pentru desfăşurarea activităţii, fiind afectat inventarul capacităţilor de producţie pentru apărare. „Ministerul Economiei va analiza, împreună cu Ministerul Finanţelor, necesitatea/oportunitatea promovării proiectului privind scutirea de la plată a obligaţiilor fiscale la operatorii economici a căror situaţie financiară este grevată de datorii acumulate la bugetul consolidat al statului”, se arată în document.
Articolul 346. Ministerul Economiei îşi justifică propunerea invocând prevederile articolului 346 din Tratatul de instituire a Uniunii Europene, prin care orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protejarea intereselor naţionale care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război. În material se mai arată că pierderile acumulate de către operatorii economici din industria de apărare provin în special din penalităţi şi majorări de întârziere aferente datoriilor istorice şi că fără influenţa acestor datorii s-ar putea realiza profit din activităţi de exploatare, iar companiile ar putea avea „o relaţie normală” cu instituţiile financiare şi ar putea să devină atractive în cazul privatizării.
917,4 milioane de lei. Ştergerea datoriilor acumulate de către companiile din industria de apărare va fi tratată drept o măsură de redresare economico-financiară a acestora, relevă documentul semnat de conducerea Ministerului Economiei. Conform datelor aflate în evidenţa Ministerului Finanţelor, totalul datoriilor bugetare ale acestor companii, calculate pentru anul 2009, se ridică la 917,4 milioane lei. Pe lista companiilor din industria de apărare care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei se află Romarm.



Ce societăţi Romarm sunt în Braşov

Mai multe dintre societăţile aparţinând Romarm se află în judeţul Braşov. Iată care sunt acestea:
IAR Ghimbav SA. Acţionarul majoritar al societăţii este Ministerul Economiei, cu o participaţie de 64,89% din acţiuni, iar alţi acţionari deţin 35,11% din titluri. Compania este listată la bursă. IAR Ghimbav deţine şi 49% din societatea Eurocopter, unde restul de 51% REVINE Grupului EADS.
Fabrica de Pulberi Făgăraş SA. Înfiinţată in 2007, compania are ca obiect de activitate fabricarea explozibililor. Este controlată în întregime de către Romarm.
Metrom Braşov SA. Înfiinţată în 2002. Societatea are ca obiect de activitate fabricarea armamentului şi muniţiei. ROMARM mai deţine 96,30%, iar AVAS 3,7%.
Pirochim Victoria SA. Romarm SA a deţinut iniţial 100%, este specializată tot în fabricarea explozibililor. Acum, Ministerul Economiei mai deţine 83%.
Tohan SA. Înfiinţată în 2001, societatea este specializată în fabricarea armamentului şi muniţiei. Din 2008 a intrat şi AVAS cu 30,6%, iar apoi Ministerul Economiei.
Carfil SA Braşov. Înfiinţată în 2001, Carfil este specializată în fabricarea armamentului şi muniţiei. O cotă de 35,3% din capital este deţinută de Ministerul Economiei. Restul fiind la Romarm, adică tot Ministerul Economiei.
Uzina de Produse Speciale Făgăraş SA. Înfiinţată în 2002 şi specializată tot în fabricarea explozibililor. A intrat în reorganizare judiciară în 2005, când asociat unic era Romarm SA.

Comentarii

Ultimă oră