Sari la conținut

Se cunosc semifinalistele ediţiei 2011-2012, din Liga Campionilor

În faţa unei echipe cu jucători ce adunau 105 prezenţe în Liga Campionilor, cât avea Casillas în urmă cu doi ani, Realul n-a avut emoţii (5-2). Calificarea în semifinale fusese rezolvată din tur (3-0). Miercuri seară, pe "Bernabeu", în returul sferturilor Ligii, "galacticii" au făcut un antrenament cu public şi s-au răzbunat pe Urko Pardo, fostul portar al Rapidului.
Chelsea, mai greu decât se aştepta. După o victorie la limită la Lisabona, londonezii priveau destul de relaxaţi returul cu Benfica. Golul din minutul 21, când Lampard a marcat din penalty, avea să-i liniştească şi mai mult pe englezi. Garcia a reuşit însă să egaleze în minutul 85, iar Chelsea a trăit pe muchie de cuţit ultimele minute ale partidei. Golul lui Meireles din prelungiri a venit cum nu se putea mai bine, iar Chelsea merge în semifinale, acolo unde va da de Barcelona. “Galacticii “ lui Mourinho se vor bate pentru un loc în finală cu Bayern.
Pardo a luat cinci! Dacă Mourinho şi-a menajat jumătate din titulari, una dintre surprizele lui APOEL a fost prezenţa lui Urko Pardo între buturi, titularizat în locul lui Chiotis. Culmea, al doilea fost portar al Rapidului care apără în sferturile Ligii Campionilor, în acest sezon, după brazilianul Andrade, la Marseille, în partida tur cu Bayern. Doar că, la fel ca şi brazilianul, Pardo a avut o prestaţie ezitantă.
Kaka, egal cu Rivaldo şi Giggs. După prestaţia excelentă din partida tur, Kaka a impresionat şi miercuri seara, iar cu reuşita din poarta lui Pardo a bifat două recorduri. L-a egalat pe conaţionalul Rivaldo, drept brazilianul cu cele mai multe reuşite în Liga Campionilor (27), dar şi pe Giggs, mijlocaşul cu cele mai multe goluri în competiţie.
Ce atac are Realul!!! Atacanţii lui Real au ajuns la cota 101 în acest sezon şi au depăşit un record, care, la vremea respectivă, părea de neatins. Messi (38), Eto"o(36) şi Henry(26) ridicaseră ştacheta sus de tot în sezonul 2008-2009, cu 100 de goluri. Ronaldo(49), Benzema(28) şi Higuain(24) au depăşit deja această bornă şi mai au în faţă suficiente meciuri. Manşa tur a semifinalelor se joacă pe 17-18 aprilie, iar returul este programat pentru 24-25 aprilie

Comentarii

Ultimă oră