Sari la conținut

70.000 de oameni sunt aşteptaţi să iasă în stradă în Capitală pe 22 septembrie. Cel puţin asta speră liderii CNSLR Frăţia, care le-au cerut colegilor din celelalte confederaţii să se alăture demersului lor. Şi profesorii vor protesta la Cotroceni, în data de 5 octombrie, chiar în Ziua Mondială a Educaţiei. Liderii confederaţiilor sindicale speră ca protestele pe care le vor declanşa în această toamnă să fie cele mai mari de după Revoluţie. Printre revendicările sindicaliştilor se numără crearea de noi locuri de muncă, precum şi păstrarea Codului Muncii şi a legii salarizării unitare în forma actuală. Un program clar al protestelor va fi stabilit luni. Şi sindicaliştii din Educaţie se pregătesc de proteste. Pe 5 octombrie, de Ziua Mondială  a Educaţiei, aproape 1.000 de profesori de la Spiru Haret şi Federaţia Educaţiei Naţionale vor picheta Palatul Cotroceni. Ei protestează astfel faţă de concedierile anunţate de Guvern.

Comentarii

Ultimă oră